Conferința anuală a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere la IPJ Dolj

0
1052

La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a avut loc, joi, Conferinţa anuală a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din cadrul M.A.I. – filiala Dolj, întâlnire la care au participat peste 60 de persoane, rezerviști, dar şi conducerea IPJ Dolj şi a Poliţiei Municipiului Craiova. Conferinţa a avut drept scop întărirea relaţiilor dintre foștii poliţişti, jandarmi şi pompieri, acum în rezervă, dar şi asigurarea unei comunicări reale şi eficiente cu persoanele aflate încă în activitate. Preşedintele asociaţiei, col.(r.) Paul Turturică, a deschis şedinţa cu un moment de reculegere în memoria foştilor colegi, apoi a fost prezentat raportul auditorilor cu privire la situaţia financiară a asociaţiei pe anul 2013, precum şi bugetul pentru anul 2014, fiind identificate unele priorităţi, printre care sprijinirea financiară a familiilor rezerviştilor aflate în dificultate. Un alt punct pe ordinea de zi a vizat acordarea unei mai mari atenții activităţilor culturale, sportive şi de recreere şi implicarea în activităţi cetăţeneşti şi de ordine publică a cadrelor în rezervă. Preşedintele asociaţiei şi ceilalţi membri au fost de acord şi susţin colaborarea cu celelalte Asociaţii Militare ale cadrelor în rezervă din alte structuri, fiind necesară şi continuarea colaborărilor cu unităţile de poliţie, jandarmerie şi pompieri din judeţul Dolj.

Evenimentul s-a încheiat într-un cadru festiv prin acordarea de Diplome de Excelenţă membrilor cu cea mai mare vechime în asociaţie, șefului Centrului Medical Județean Dolj, dr. Sever Popescu, conducerii IPJ Dolj care a sprijinit activitatea Asociației, dar şi şefilor unor subunități de poliție din judeţul Dolj.