Clubul „Electro Putere” din Craiova participă la cea de-a 54-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia

0
316

Centrul pentru Cultură Contemporană „Club Electro Putere” din Craiova şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează astăzi, ora 19.00, la Noua Galerie a institutului veneţian, vernisajul proiectului „Romanian Cultural Resolution – documentary”.

Avându-i ca autori pe Adrian Bojenoiu şi Alexandru Niculescu, proiectul „propune o platformă de documentare şi cercetare a contextului artistic contemporan din România, urmărind soluţiile şi tendinţele pe care artele vizuale le-au dezvoltat în ultimii ani, făcând să se vorbească atât despre o renaştere şi o reformare a discursului artistic contemporan, cât şi despre un întreg ansamblu de probleme sau situaţii care ilustrează precaritatea condiţiei artistului în contextul local şi nuanţarea celui global în faţa ideii de spectacol şi mercantilism”, spun organizatorii.

„RCR – documentary” constă în transferarea activităţii Clubului „Electro Putere” din Craiova în cadrul celei de-a 54-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia şi cuprinde o arhivă video formată dintr-o serie de interviuri cu artişti şi curatori români, lansarea catalogului Romanian Cultural Resolution publicat de Hatje Cantz şi vernisarea, pe 1 septembrie a.c., a proiectului invitat „The Last Analog Revolution, a Memory Box” – curatori Ştefan Constantinescu şi Xandra Popescu.

Expoziţia este organizată cu sprijinul Institutului Cultural Român, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi  Ministerului Afacerilor Externe şi poate fi vizitată în perioada 4 iunie – 27 noiembrie 2011, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia.