Vernisaj la Galeria de Artă II: Insolit şi originalitate!

1
664

O expoziţie de artă plastică a unei tinere eleve, din clasa a XI-a, a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, sub auspiciile filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici, dar şi a Asociaţiei Macedonenilor din România, al cărui vernisaj a avut loc aseară, la Galeria de Artă II, în prezenţa unei asistenţe generoase, merită de bună seamă un comentariu. Tânăra artistă, care de la 11 ani a frecventat Palatul Copiilor, beneficiind de o îndrumare profesionistă, menţionată de doamna prof. Fluieraşu Ioana, vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Dolj, aşa cum au făcut-o şi prof. Lucian Irimiescu şi prof. Claudia Mandi, se anunţă o reală promisiune, exprimată şi prin cele 23 de desene expuse. Intenţionează să urmeze Facultatea de Arte Decorative şi Design, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, şi apoi un master la Academia de Arte Frumoase din Antwerp. Alocuţiunile celor care au prefaţat vernisajul, din breasla plasticienilor, repet în faţa unei asistenţe calificate, în rândul cărora am remarcat şi prezenţa primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, au elogiat expoziţia –în premieră- considerând-o drept importantă, calificativ difuz, sugerând cuminţi acumulări de imagini care exprimă talentul, dexteritatea, idei de tipul ingeniozităţii, contemplării, al invenţiei facile, al unei idei din acelea în al căror câmp, dacă nu-ţi găseşti optima aşezare, te poţi rărăci ireversibil. Ceea ce proiectează tânăra artistă în desenele expuse, angajată într-o solemnă reflecţie, de o rituală autoritate, sunt valori actuale ale artei designului sau, în orice caz oricând actualizabile. Întreaga expoziţie a Mariei Popescu, a cărei candoare n-a putut scăpa atenţiei, este că anunţă o hipertalentată artistă, capabilă să mărturisească pentru vremea sa, pentru generaţia sa. Refuză confortul, prea la îndemână şi încearcă să exploreze teritorii virgine, impunând un act de superioară pedagogie. Ca în orice domeniu efortul e de la sine înţeles. Arta accesibilă fără efort se cheamă kitsch. Studiul e truda necesară pentru a deveni spontan. A i te dedica înseamnă a-ţi valorifica harul, talentul sau poate geniul. Artista trăieşte realul în intensia emotivităţii sale şi nu în extensia fantazării. Stăpâneşte limbajul asumării şi deţine deja o tehnică a formulării plastice, care –riscăm afirmaţia- se ridică deasupra rutinei, printr-o inteligenţă spectaculoasă. Desenele au o curgere epică, dar pentru a înţelege expoziţia trebuie să o vizionezi. De ce vernisajul ni s-a părut insolit şi original? Originalitatea, ne încredinţează undeva Andrei Pleşu, ţine de substanţa lucrului, dezvăluie sensuri neaşteptate. Insolitul ne confruntă cu gesturi neauzite. Aşadar, poţi fii original, fără a te comporta insolit. Original eşti fără să vrei, insolit eşti numai dacă vrei. Originalitatea îşi poate permite uneori să cocheteze cu insolitul. În fine, aş considera prezenţa primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, la acest vernisaj, ca una cu o simbolistică aparte: afecţiunea irepresibilă pentru tinerii de mare talent ai Craiovei. Bunăoară, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal din 29 martie a.c. s-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului tânărului Dan Mircea Mirea, fost elev al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”, doctor în psihologie la Princeston University, co-ordonator la Mental Health for Romania, fost medaliat olimpic. Lăsând de-o parte alte detalii, expoziţia este o încântare, pe care ne-o provoacă tânăra artistă prin bunul său gust, elevaţia sa, încât parcurgând vizionarea tablourilor poţi auzi pulsul însuşi al unor tineri de excepţie ai Craiovei. De care nu te poţi decât minuna, şi asta este într-adevăr ceva tonic, poate chiar greu de exprimat în cuvinte.

1 COMENTARIU

  1. Am remarcat cu interes ca, desi inca este eleva in clasa a XI-a, a primit o indrumare profesionista din partea artistilor consacrati si isi doreste sa devina studenta la una dintre cele mai prestigioase facultati de arte din Bucuresti. De asemenea, prezenta primarului Lia Olguta Vasilescu la vernisaj dovedeste interesul si sprijinul pe care il acorda tinerelor talente din orasul Craiova. Este foarte frumos sa vedem cum tinerii artisti sunt incurajati si apreciati pentru munca si talentul lor. Felicitari Mariei Popescu pentru succesul sau si pentru faptul ca reprezinta o promisiune pentru generatia sa. Sa speram ca tinerii talentati din Craiova vor continua sa se remarce si sa aduca onoare orasului lor.

Comments are closed.