S-a deschis IT – Jobs4IT 2023, ediția a IV-a

0
617

În prezența rectorului Universității din Craiova, prof.univ.dr Cezar Spânu, dar și a inspectorului general al ISJ Dolj, prof.Daniel Alexandru Ion, s-a deschis Târgul de carieră în IT – Jobs4IT 2023, care anula acesta se află la cea de-a IV-a ediție. Organizatorii evenimentului sunt Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, în parteneriat cu Facultatea de Științe. Evenimentul se desfășoară în clădirea centrală a Universității din Craiova, str. A. I. Cuza, nr. 13,  până la ora 17:00.

Standurile firmelor sunt amenajate în holul central, dar și în foaierul Aulei “Mihai I al Romaniei”. Jobs4IT 2023 a fost deschis oficial de conducerea Universității din Craiova,  dar și de reprezentanții companiilor participante.

Sunt prezente 26 de companii din Oltenia și din țară, partenere ale Universității din Craiova, cu activitate în domeniul IT și domenii conexe, care vor oferi locuri de muncă, dar și stagii de practică, internship-uri și burse. Evenimentul se adresează studenților, masteranzilor și absolvenților de la Universitatea din Craiova, precum și elevilor și celor interesați de dinamica și oportunitățile pieței IT din regiune și nu numai.

La standurile companiilor participante sunt realizate prezentări, au loc discuții sau interviuri și vor fi efectuate experimente demonstrative.

În cadrul târgului, participanții au luat parte și la workshop-ul E-NFORMATION&IEEE. De asemenea, compania Netrom va oferi premii pentru elevi și studenți în cadrul unei tombole organizate în fața Aulei „Mihai I al României”.