Obligaţiile angajatorilor privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

0
579

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj reamintește angajatorilor că, potrivit art.10 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, au obligația de a comunica toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.

Comunicarea locurilor de muncă vacante se realizează prin completarea şi transmiterea Anexei 1Adin Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002.

De asemenea, angajatorii au obligaţia să comunice şi ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost declarate la AJOFM, în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condiţiile legii. În acest sens, angajatorii completează şi transmit Anexa 1Bdin Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002.

“Locuri de muncă vacante sunt, potrivit actului normativ mai sus menționat, locurile de muncă devenite disponibile ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, precum şi locurile de muncă nou create.

Totodată, angajatorii care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi, conform art.41 alin.(2) din Legea nr.76/2002″, se precizează într-un comunicat de presă al AJOFM Dolj.