Europarlamentarul Norica Nicolai: „Ministrul de Finanţe să ne spună câţi bani sunt în Trezorerie pentru pensii”

0
890
Norica Nicolai

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai îi solicită public ministrului de Finanţe să spună  românilor dacă există şi dacă da, câţi sunt exact, în Trezorerie, banii de pensii şi salarii pentru acest an. „Solicitarea mea vine pe fondul îngrijorării maxime din opinia publică generate chiar de declaraţia de ieri a ministrului Ioana Petrescu, prin care recunoştea faptul că banii din acciza pe carburant ar putea fi direcţionaţi spre plata pensiilor şi salariilor. Dacă aceşti bani există cu adevărat, iar declaraţia tinerei deţinătoare a portofoliului Finanţelor a fost una hazardată, neinspirată, este vorba de un debut nefericit în spaţiul public al Ioanei Petrescu”, a spus Norica Nicolai.

Europarlamentarul liberal susţine că dacă nu există aceste fonduri iar ministrul de Finanţe a spus lucrurilor pe nume, este într-adevăr extrem de grav pentru Guvernul PSD.  „Asta ar însemna că Victor Ponta a minţit constant când a vorbit de alocarea banilor din acciza pe carburant către construcţia de autostrăzi, ştiind prea bine, se pare, că banii vor fi folosiţi pentru plata obligaţiilor statului către pensionari şi salariaţi. Insistenţa cu care premierul PSD Victor Ponta a apărat introducerea noii accize la carburant este de natură să ne pună cu adevărat pe gânduri şi să considerăm extrem de probabil scenariul invocat de ministrul de Finanţe”, a mai spus deputatule european care consideră că în acest caz, „Ioana Petrescu poate fi acuzată doar de către PSD pentru exces de sinceritate într-un guvern dominat de la un capăt de altul de minciună şi ipocrizie”.