Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: “Testele de salivă pentru elevi încep să-şi arate eficienţa”

0
833
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat aseară, într-o intervenție telefonică la Digi24, preluată de edupedu.ro, că testele de salivă au început „în sfârșit” să funcționeze în școli și că din cei 27.000 de copii infectați, „mare parte din acești copii să știți că au fost depistați la testele pe bază de salivă”.

„Este vorba de  27.000 de copii infectați. Mare parte din acești copii  au fost depistați la testele pe bază de salivă care, în sfârșit, au început să funcționeze în școli”, a precizat Sorin Cîmpeanu. Acesta a mai spus că toate școlile au teste „pentru testarea o dată la două-trei zile”: „Pentru săptămâna viitoare, am verificat și în această seară, absolut toate județele, absolut toate școlile au la dispoziție teste pentru testarea o dată la două-trei zile, cum foarte corect a precizat domnul doctor.”, a mai spus Sorin Cîmpeanu. „De asemenea, mai mult de jumătate din județe au primit și ultimul lot de 5.660.000 de teste. Cele  cinci milioane de măști au fost deja distribuite, deci testarea și respectarea regulilor sanitare rămân o măsură extrem de importantă”, a completat ministrul. El a dat exemplu Franței în privința regulilor de funcționare a școlilor. “Franța a funcționat luni de zile cu regula: la trei cazuri apărute într-o clasă se suspendă prezența fizică în acea clasă. De două săptămâni a renunțat la această regulă, apropo de relaxarea măsurilor de care vorbește domnul doctor. E vorba de o țară care are 400 de mii de infectări zilnic. În Franța, dacă apar 5, 6, 7, 8, 10 cazuri de copii infectați, acei copii infectați rămân în izolare și școala merge mai departe.”

Declaraţiile vin în urma mai multor evenimente
Săptămâna trecută s-a reluat testarea în școli. Ministerul Educației a anunțat vineri că aproape 27 de mii de elevi și peste 7.300 de profesori și angajați sunt pozitivi cu SARS-CoV-2. Testarea elevilor a fost blocată după doar dou –  trei  testări , pentru că nu au fost suficiente teste. Practic, dintr-un total de 70 de milioane de teste, cât s-a angajat ministerul Educației în octombrie că va cumpăra pentru elevi din toată țara, au fost achiziționate doar 10 milioane de teste rapide antigen, până în data de 14 decembrie. Au urmat blocaje în livrare din cauza firmelor câștigătoare, acuza șeful DSU, Raed Arafat. Rezultatul a fost că elevii nu au mai fost testați de două ori pe săptămână în mai multe județe, iar zilele de testare s-au mutat din cauza problemelor cu aprovizionarea testelor. Premierul Nicolae Ciucă a trimis Corpul de Control al Guvernului la ONAC și la IGSU pentru a ancheta situația.  Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a lansat pe 14 octombrie licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă destinate școlilor. În total, achiziția era estimată la 1.050.000.000 lei fără TVA, potrivit documentației oficiale publicate pe SEAP și pe site-ul ONAC. Licitația s-a făcut în procedură de urgență și a durat 15 zile, fiind o „Negociere fără publicare prealabilă”.

Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei, respectiv Sănătăţii

Iată ce prevede ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății în privința regulilor de funcționare a școlilor: Scenariul 1: Prezență fizică – rata de ocupare la nivel județean a paturilor COVID e cel mult 75%: Școală online timp de 10 zile la apariția a trei cazuri confirmate pe o perioadă de şapte zile de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal; Scenariul 2: Școală online – rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital COVID-19 e peste 75%; Revenirea la școală cu prezență fizică numai după ce rata de ocupare scade sub 70% la nivel județean.