Raed Arafat: Din martie avem sistem digital de raportare la SMURD, UPU şi ambulanţă, renunţăm la hârtie

0
427

Raed ArafatÎncepând cu 1 martie va fi implementat la nivel naţional sistemul digital de raportare pentru SMURD, unităţi de primiri urgenţe (UPU) şi serviciile judeţene de ambulanţă, astfel încât se va renunţa la completarea fişelor pacienţilor pe hârtie, a anunţat secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a declarat, duminică, presei, la Prefectura Cluj, că sunt foarte multe ţări în care nu se mai foloseşte hârtia nici pe ambulanţe, nici în UPU-uri, ci se folosesc doar raportări digitale. „Sistemul digital de raportare este deja utilizat, rata de raportare la SMURD depăşind 90%, la ambulanţă mai avem zone în care nu se raportează complet, doar parţial, iar la unităţi de primiri urgenţe iarăşi parţial. Suntem încă în faza de testare şi încercăm ca, până la sfârşitul lunii februarie, să îl folosim ca sistem principal de raportare. Încercăm ca, de la 1 martie, să ajungem către oprirea utilizării hârtiei în sistem, vom scoate treptat hârtia, şi vom folosi doar sistemul digital de raportare. Fişele pacienţilor nu vor mai fi completate pe hârtie. Nu suntem primii care facem acest lucru, sunt foarte multe ţări în care nu se mai foloseşte hârtia nici pe ambulanţe, nici în UPU-uri, ci se folosesc doar raportări digitale. Sper ca acest sistem să intre în utilizare maximă din martie, sper să putem reuşi cel puţin pe o parte, dacă nu total să intrăm 100% pe sistemul digital.”, a spus Arafat.

Potrivit acestuia, datele obţinute vor permite managerierea sistemului conform unor informaţii concrete, ştiinţifice, nu numai după percepţii care nu sunt corecte întotdeauna. „Începem să analizăm medicaţia folosită de pacient, începem să le corelăm cu cazurile, va fi şi problemă de implementare a unui management al calităţii nu numai de statistică ci şi de observare a numărului cazurilor, costurilor”, a mai spus şeful DSU.

Raed Arafat a subliniat că sistemul de raportare digitală este implementat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) printr-o finanţare europeană. „STS este cel care gestionează serverele sistemului pentru noi, nu există costuri suplimentare de plătit cuiva de către serviciile judeţene de Ambulanţă sau UPU. În momentul în care ai sistemul implementat şi îl foloseşti, intră în sistemul naţional iar datele vin către DSU şi Ministerul Sănătăţii. Toată lumea a fost dotată, şi la UPU-uri şi la serviciile de Ambulanţă şi la SMURD, cu tablete şi sisteme fixe, calculatoare, în UPU, pentru raportări digitale la punctul de triaj, pentru cei care văd pacienţii”, a mai subliniat şeful DSU.

Arafat a precizat că noul sistem nu va consuma mai mult timp, în condiţiile în care raportarea digitală este mult mai uşoară decât completarea unei fişe pe hârtie, deoarece operatorul nu are de scris, ci doar de bifat şi de răspuns la nişte întrebări din fişa electronică. Raed Arafat a participat, duminică, la Prefectura Cluj, la o întâlnire cu directori şi reprezentanţi ai sistemului medical şi din cadrul structurilor de situaţii de urgenţă din judeţ.