Volumul „Adamice” de Mihai Măceș, lansat la Biblioteca Județeană

0
585

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește astăzi, ora 14.00, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Adamice” (poeme, poezii, haiku-uri) al autorului Mihai Măceș. În cadrul acestui eveniment, organizat de Fundația „Liana Dumitrescu”, vor lua cuvântul Constantina Dumitrescu – președinte al fundației, prof. univ. dr. Gabriel Coșoveanu – critic literar, președinte Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, prof. dr. Marian Barbu – critic și istoric literar, Jean Băileșteanu – scriitor, director al Editurii „Autograf MJM”.

Mihai Măceș s-a născut la 23 august 1951, în comuna doljeană Măceșu de Sus. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității din Craiova, debutând în revista „Ramuri” și editorial, în volumul colectiv „Continuitate” (Centrul Județean de Creație Dolj, 1977). A mai publicat „Golful luminii” (poezie, Editura „Scrisul Românesc”, 1982), „Carte cu povești” (poezie pentru copii, Editura „Literatorul”, 1992), „Dintotdeauna vocalele” (poezie, Editura „Meridian”, 1993), „Carte de învățat” (poezie pentru copii, Editura „CugetareaTigero”, 1996), „Romantic într-un veac barbar” (poezie, Editura „Ramuri”, 2011).