O poveste siropoasă despre Nadia Comăneci

0
102

„Le petite communiste qui ne souriait jamais” de Loca Lafon (ed. Actes Sud – Paris) este povestea ascensiunii până la cădere a gimnastei românce Nadia Comăneci, Romanul unei vieţi în 318 pagini. Explodând la Jocurile Olimpice de vară din 1976, de la Montreal, când a electrizat mapamondul, punând în dificultate tabela electronică prin nota absolută (10/10) atribuită de arbitri, „adolescenta de 14 ani – 40 de kg – insuportabil de frumoasă, devenea o campioană istorică”. Propulsată în vitrina publicitară a unei ţări, ca model în societate, noua regină a paralelor inegale, „un mic robot comunist” cum o descrie naratoarea, cunoscuse bine agresiunea, nu doar alimentară: probleme de sănătate, „idila forţată cu unul din fiii lui Ceauşescu”. Până la fuga în SUA în urma unei ascensiuni meteorice de zână. Ca orice poveste siropoasă, Lola Lafone compune un roman despre această baby-star circumscrisă războiului rece – Est contra Vest, bineînţeles, bărbaţi contra femei, spectatori contra micilor soldaţi ai sportului-spectacol. Titlul romanului „Mica comunistă care nu a zâmbit niciodată” este mai degrabă comercial, ca să nu spunem fără nici legătură cu realitatea.