Un concert special pentru oameni speciali, cu „Evergreen Band”

0
404

De Valentine’s Day sunteţi invitaţi la un concert special pentru oameni speciali: „Symphonic Jazz”, prezentat de „Evergreen Band” alături de o formaţie instrumentală din cadrul Filarmonicii „Oltenia”. „La vie en rose”, „Mona Lisa”, „Strangers in the Night”, „My way”, „What a wonderful world” sunt doar câteva dintre melodiile ce vor putea fi ascultate live în interpretarea celor 20 de muzicieni. Orchestraţiile sunt realizate de Bogdan Uţă (saxofon), iar solistă va fi Irina Pelin. Concertul va avea loc joi, 14 februarie, începând cu ora 20.00, pe scena Filarmonicii craiovene, biletele fiind puse în vânzare la Agenţia instituţiei, la preţul de 20 de lei. Proiectul „Evergreen” a fost iniţiat în anul 2010, pe scena Filarmonicii „Oltenia”, bucurându-se de două ediţii „Symphonic Jazz”. Au urmat concerte în cluburi craiovene şi alături de Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea. Pe 28 februarie, spectacolul va fi prezentat şi publicului piteştean.