Pacienţii vor plăti la externarea din spital între 5 şi 10 lei pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, medicii de familie vor primi 70% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 30% pentru servicii, iar ambulatoriu de specialitate va primi cu 50% mai mult. Prevederile sunt cuprinse în proiectul Contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 – 2014, supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Sănătăţii. „Pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare continuă, nivelul minim al coplăţii este de 5 lei, iar nivelul maxim este de 10 lei. Valoarea coplăţii este stabilită de fiecare unitate sanitară cu paturi pe bază de criterii proprii, cu avizul Consiliului de administraţie al unităţii sanitare respective”, potrivit proiectului de act normativ. Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Serviciile medicale spitaliceşti, acordate în regim de spitalizare continuă, pentru care se încasează coplata, sunt cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază şi în pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ. Excepţie fac serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile sau compartimentele de îngrijiri paliative, internările obligatorii pentru bolnavii psihic şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi serviciile acordate pacienţilor care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani) şi pentru serviciile acordate pacienților pentru care criteriul de internare este urgenţa. Potrivit ministrului Sănătăţii, coplata va fi încasată la externare şi vizează toată perioada în care bolnavul a stat în spital. Hotărârea de Guvern ar urma să intre în vigoare la data de 1 martie 2013, dată de la care se abrogă HG 1389/2010.
Acasă Actualitate Actualitate internă Proiect al MS: Coplată la externarea din spital, între 5 şi 10...