Mihai Rotaru: “Ar fi un dezastru să ratăm play-off-ul”

0
878

Finanţatorul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a tras concluziile la jumătatea acestui sezon, admiţând că echipa antrenată de Reghecampf este marea dezamăgire a campionatului şi a menţionat că ar fi un dezastru să nu prindă play-off-ul. Rotaru a precizat că obiectivele rămase pentru acest sezon sunt ocuparea locului 3 în Liga I şi câştigarea Cupei României.

„Putem să ne numim dezamăgirea acestui campionat! Suntem cu capul în pământ, dar nu există o ruptură între antrenor și vreun jucător sau grup de jucători. Dacă vom continua așa, vom retrograda! Ar fi un dezastru să ratăm play-off-ul. Noi ne batem la locul trei și la Cupa României. Explicațiile sunt multe: au fost șapte meciuri legate cu rezultate nefavorabile. Trebuie să o luăm de la capăt! Sper să arătăm cu totul altfel, cel puțin din perspectiva rezultatelor. A fost o conjunctură, nu poți să acuzi jucătorii că n-au atitudine. Nu luăm în calcul o schimbare de antrenor! Valoarea echipei noastre își va spune cuvântul. Vrem să acoperim două-trei posturi, un fundaș central este cel mai important, dar vrem și în față un jucător, care să acopere benzile, plus un mijlocaș. Mereu vrem să progresăm, să ne întărim”, a declarat Mihai Rotaru la Digisport.