Covid 19 : 24.822 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore

0
483

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.512. Dintre acestea, 1.149 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.775.921 de  teste. Dintre acestea, 24.822 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.552 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.270 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 42 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 30 decembrie.

Pe teritoriul României, 32.969 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.207 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.973 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.123 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 434 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.