Opera Română Craiova: comedie şi dans, în ianuarie 2019

0
456

În anul 1874, Johann Strauss oferea vienezilor una dintre cele mai valoroase operete, „Liliacul” („Die Fledermaus”), care reprezintă „apoteoza operetei vieneze”, cum spune muzicologul George Sbârcea, şi care l-a făcut repede cunoscut în întreaga lume. O poveste spumoasă, cu peripeţii, surprize şi împăcări, pe care publicul craiovean o va putea urmări în deschiderea programului anului viitor – duminică, 13 ianuarie 2019, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar Craiova.

Acţiunea se petrece în ultima zi a anului 1870 şi noaptea Anului Nou 1871, în micul orăşel austriac Weinberg. Libretul este al lui Karl Haffner şi Richard Genee, după piesa lui Henri Meilhac şi Ludovic Halevy, iar premiera a avut loc la Viena, pe 5 aprilie 1874. La Opera craioveană, opereta „Liliacul” a fost prezentată în premieră pe data de 10 iunie 2007.

Populara operetă în trei acte a lui Strauss este un amestec de comedie şi dans. Burghezul Eisenstein trebuie să ajungă în închisoare din cauza unei greşeli mărunte a avocatului său. Auzind vestea, Alfred, fostul iubit al soţiei lui Eisenstein, Rosalinda, decide să profite de absenţa soţului pentru a relua vechea legătură. Apoi soseşte prietenul lui Eisenstein, Falke, îmbrăcat în costum de liliac, şi îi cere soţului să meargă la închisoare peste câteva ore, între timp participând la un bal mascat. Cei doi pleacă împreună, iar Alfred soseşte, fiind confundat cu Eisenstein, şi închis în temniţă. La bal, Eisenstein este fascinat de o misterioasă contesă maghiară, care este, de fapt, chiar soţia sa, deghizată. După terminarea balului se duce la închisoare, unde îi găseşte pe Alfred şi Mesalinda. În mijlocul confruntării, restul personajelor apar ca prin farmec, tensiunea dispare şi toată lumea este fericită, cântând în cinstea magiei dansului şi şampaniei.

Spectacolul din ianuarie îi are în distribuţie pe Cristian Bălășescu – Timișoara (în rolul Gabriel von Eisenstein), Renata Vari (Rosalinde, soția sa), Sorin Drăniceanu (Frank), Bogdan Lupea (Alfred), Ioan Cherata (Dr. Falke), Ioan Toma (Dr. Blind), Noemi Modra (Adele), Daniel Cornescu (Frosch), Miruna Zamfir (Ida) şi Teodor Ispas (Iwan). Evoluează Orchestra, Corul şi Baletul Operei Române Craiova – conducerea muzicală Marius Hristescu, maestru de cor Lelia Candoi, concert-maestru Dan Bozgan. Regia artistică este realizată de Arabela Tănase, scenografia de Răsvan Drăgănescu, iar coregrafia – de Olguța Ilie.