Teatrul „Colibri” începe anul cu o premieră

0
487

În Noul An, Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” își așteaptă publicul cu o premieră, anunțată pentru sâmbătă, 12 ianuarie 2019, ora 18.00: „Puiul de om din Cartea Junglei”, scenariul, regia și scenografia Geo Dinescu și Marin Fagu, muzica și video-proiecția Marin Fagu, pictură păpuși Mihai Birtu, pictură decoruri Iulia Goanță. În distribuție: Geo Dinescu, Marin Fagu, Emanuel Popescu și Robert Iovan. O nouă reprezentație va avea loc duminică, 13 ianuarie, ora 11.00. Pentru fiecare din aceste spectacole, prețul biletului este 10 lei.

Tot la început de an, publicul va putea (re)vedea spectacolele „Ursul păcălit de vulpe” (19 ianuarie, ora 18.00), „Prietenii Motanului Încălțat” (20 ianuarie, ora 11.00), „Poveste despre Hansel și Gretel” (26 ianuarie, ora 18.00) și „Fata babei și fata moșneagului” (27 ianuarie, ora 11.00).

Biletele vor putea fi achiziționate de la Agenția teatrului începând de joi, 3 ianuarie 2019, astfel: de luni până sâmbătă între orele 10.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Agenția de bileteeste închisă pentru public de sâmbătă, 22 decembrie 2018, până miercuri, 2 ianuarie 2019.