Cod galben de vânt şi ninsori

0
389

hartaConform ANM, în intervalul 2 decembrie, ora 8:00 — 3 decembrie, ora 2:00, se vor semnala intensificări ale vântului în vest, sud şi estul ţării, iar pe arii restrânse polei. De asemenea, vor fi ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte, în nordul şi centrul ţării.

În intervalul menţionat, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.