Erdogan a inaugurat „Istanbul” viitorul mare aeroport al lumii

0
400

Deşi construcţia nu este terminată, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ţinut să inaugureze, ieri, cu prilejul sărbătorii naţionale a ţării, noul aeroport „Istanbul” destinat a deveni cel mai mare din lume, cu 200 milioane pasageri anual în 2028. Investiţia este estimată la 10,5 miliarde euro. Deschiderea completă va avea loc la sfârşitul lunii decembrie, a declarat Kadri Samsunlu, PDG-ul celor de la IGA, viitorul gestionar al aeroportului. Construcţia a fost prevăzută în mai multe etape. Capacitatea sa va fi la început de 90 milioane pasageri pe an, pentru a atinge 200 de milioane în 2028. La ora actuală aeroportul din Atlanta (SUA) ocupă primul loc în lume, cu 104 milioane pasageri pe an. Noul aeroport Istanbul va dispune de şase piste, două terminale şi va ocupa o suprafaţă de 76 kilometri pătraţi, de trei ori „talia” aeroportului Ataturk. Emblema noului aeroport va fi turnul său de control, într-o formă stilizată de lalea, floarea simbolică a ţării. Arhitecţii s-au inspirat din arta islamică a moscheelor pentru designul terminalului. Aproape 34.000 de muncitori au fost mobilizaţi pe acest şantier. Aeroportul va fi noua armă a Turkish Airlines, companie deţinută în procent de 49% de stat. Transferul aparatelor şi echipamentelor de pe aeroportul Ataturk pe noul sit va avea loc la 29 decembrie a.c. şi va dura 45 de ore. Potrivit previziunilor compania va atinge în 2023 o cifră de afaceri de 24 miliarde dolari, faţă de 11 miliarde în 2014, graţie unei flote de 450 de aparate de zbor.