Elena Udrea, Ion Ţiriac şi Ioan Rus, tuşaţi de „scandalul EADS”

1
1117

Dezvăluirile au apărut în săptămânalul german „Der Freitag” şi în ediţia în limba germană a site-ului Huffington Post, sub semnătura jurnalistului de origine română Vlad Georgescu. Documentarea acestuia pare extinsă şi sugerează un mare scandal de corupţie din istoria IT, care îi tuşează pe Ioan Rus, fost director la Daimler Chrysler Transilvania, ministru de Interne şi totodată iniţiator al afacerii MAI-EADS, oamenii de afaceri Ion Ţiriac şi Klaus Mangold, Gerhard Schroder, Bodo Hornbach, ex-coordonator al Pactului de Stabilitate, şi Elena Udrea. Contractul „Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat” (SISF), iniţial încheiat în 2005 de Ministerul de Interne, cu Compania Europeană Aeronautică de Apărare a Spaţiului, pentru securizarea frontierei, în valoare de 743 milioane euro, sumă rezultată din reducerea de la 650 milioane la 543 milioane euro, plus o ulterioară majorare cu 200 milioane euro, ar fi presupus comisioane de 60 milioane euro pentru a fi facilitat. Cea mai mare parte din sumă erau bani europeni. În afacere apar concernele Microsoft şi EADS şi firma Fujitsu Siemens Computer (FSC), aceasta din urmă cu rol în „spălarea de bani”, la cererea sa deschizându-se conturi off-shore în Cipru, de unde s-ar fi alimentat şpăgile, în opinia jurnalistului Vlad Georgescu. Raţionamentele acestuia, demne de luat în seamă, rezultate şi din documentarea extinsă, cum spuneam, dar şi din deducţii îndoielnice, nu sunt infailibile. Scandalul însă există. Se spune că printr-o înţelegere tacită între EADS – Deutschland GmBH şi MAI, Fujitsu Siemens Computer a fost un subantreprenor exclusiv. În opinia jurnalistului, însuşi textul contractului ridică semne de întrebare. Ancheta se derulează concomitent în România, SUA şi Austria. Despre Elena Udrea se spune că se află în vizorul anchetatorilor pentru că a declarat drept „credit” – în declaraţia de avere – suma de 9 milioane euro primită de la fostul soţ Dorin Cocoş, dar contestă orice implicare în afacerea EADS – Fujitsu. Şi se pare că nu e departe de adevăr. Povestea, destul de încâlcită în descrierea jurnalistului, s-ar putea să fie mai clară pe masa de lucru a procurorilor DNA. Se ştie valoarea totală a contractului: 743 milioane euro. EADS era singura firmă acreditată să furnizeze SISF pentru MAI, însă studiul de fezabilitate întocmit de Midocar Consulting nu era altceva decât o reciclare a unor studii anterioare, cu acelaşi obiect, realizate de alte firme pentru Poliţia de Frontieră. Pentru ca EADS să obţină contractul amintit, deşi alt contractant nu exista, a încheiat contractul de promisiune irevocabilă de subcontractare cu Fujitsu Siemens Computer (FSC), pentru comenzi de 40-60 milioane euro. FSC a avut la rândul său contracte de comision cu firma Gessa (10%) şi firma Profinet (5%), sume care reprezentau atenţii pentru persoane din conducerea MAI şi nu numai. Oricât de bine documentat ar fi jurnalistul Vlad Georgescu, „complicităţile” pe care şi le imaginează, în absenţa probelor peremptorii, nu ne ajută să înţelegem, cu claritate, întreaga derulare a afacerii. Nu se desluşeşte deloc care a fost rolul lui Ion Ţiriac, dacă tot i se pomeneşte numele. Oricum, lucrurile se amestecă până la a nu se mai înţelege nimic. Apoi, o atât de fertilă conlucrare între „partea germană” şi „partea română”, în privinţa comisioanelor, pare greu de imaginat, chiar dacă EADS nu a fost scutită de-a lungul timpului şi de alte scandaluri. Aşa gândim noi. Oricum, despre acest scandal deja se vorbeşte şi rămâne de urmărit deznodământul lui.

1 COMENTARIU

  1. De ce nu dati pe cautare si veti constata ca Tiriac a avut o masa de protocol cu premierul Ponta impreuna cu Mangold si reprezentantul EADS…La semnarea contractului a fost prezent Schroeder insotit de Mangold presedintele Daimler Benz…exemplele sunt numeroase…

Comments are closed.