A pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod si s-a răsturnat

0
571

Un bărbat de 72 de ani, din Strehaia, care conducea, în această dimineață, un autoturism pe DN 6, din direcţia Filiaşi spre Craiova, a pierdut controlul volanului, din cauza neatenţiei, lovind un cap de pod. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat, ajungând într-un şanţ de pe marginea drumului public. Șoferul și pasagera (o femeie de 70 de ani) au fost transportați la spital conştienți. Au intervenit o autospecială de descarcerare de la ISU, două ambulanțe și un elicopter SMURD.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în vederea clarificării împrejurărilor care au condus la producerea accidentului.