Teatrul „Colibri” va deschide, mâine, stagiunea artistică 2016-2017

0
368

Cavalerii Mesei Rotunde1 A„Cavalerii Mesei Rotunde” se reunesc mâine, 1 octombrie, ora 18.00, şi fac spectacol pe scena Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”, la început de stagiune 2016 -2017, în formulă completă, cu actriţa Oana Stancu în distribuţie, alături de Mugur Prisăcaru, Cosmin Dolea, Daniel Mirea, Rodica Prisăcaru, Iulia Cârstea şi Ionica Dobrescu. Spectacolul poartă semnătura regizorală a lui Cristian Pepino, scenografia este o creaţie Cristina Pepino şi Mirela Tofan, iar muzica îi aparţine lui Dan Bălan.

Duminică, 2 octombrie, ora 11.00, la „Colibri” se spune „Poveste despre Hansel şi Gretel”, un spectacol după Fraţii Grimm, de şi cu Geo Dinescu, Marin Fagu şi Mugur Prisăcaru. „Puternică vizual datorită stilului steampunk, dar şi atmosferei create de muzică şi lumini, povestea este abordată din perspectiva relaţiilor de familie, cu amintiri, traume, dragoste”, menţionează reprezentanţii teatrului.  Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, sâmbătă, între orele 10.00 – 13.00 şi 16.00 – 19.00, iar duminica în intervalul 10.00 – 13.00. Preţ: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.Poveste despre Hansel si Gretel_foto Bogdan Danescu

După week-end-ul cu poveşti, luni, 3 octombrie, vor intra în lucru atelierele de creaţie din Fabrica de poveşti electroColibri. În această primă serie din stagiunea 2016-2017 se vor derula, până în decembrie a.c., zece ateliere: „Dincolo de poveste” (coord. Rodica Prisăcaru), „Micii creatori” (coord. Ionica Dobrescu), „Experiment creativ” (coord. Iulia Goanţă), „Primul pas pe scenă” (coord. Alis Ianoş),  „Bebeti – Magazinul de teatru” (coord. Laura Pumnea), „Cine sunt eu!” (coord. Geo Dinescu), „Zece degete, nu doar două mâini” (coord. Marin Fagu), „Fabrica de poveşti” (coord. Adriana Teodorescu), „Gazetarul de teatru” (coord. Laura Pumnea), „Dincolo de mască” (coord. Geo Dinescu).

Spectacolele lunii:

Sâmbătă, 8 octombrie, ora 18.00: „Inimă de piatră”

Duminică, 9 octombrie, ora 11.00: „Ursul păcălit de vulpe”

Sâmbătă, 15 octombrie, ora 18.00: „Vrăjitorul din Oz”

Duminică, 16 octombrie, ora 11.00: „Prietenii Motanului Încălţat”

Sâmbătă, 22 octombrie, ora 18.00: „Albă ca Zăpada”

Duminică, 23 octombrie, ora 11.00: „Jocuri magice”

Sâmbătă, 29 octombrie, ora 18.00: „Fata babei şi fata moşneagului”

Duminică, 30 octombrie, ora 11.00: „De-a capra cu trei iezi”