Sindromul hemolitic uremic revine în actualitate / Doi copii din Craiova, internaţi la Spitalul “Marie Curie”

0
327

copilDoi copii din Craiova, diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic, au fost internaţi la Spitalul “Marie Curie” din Bucureşti, unul dintre ei prezentând, potrivit medicilor, manifestări neurologice în cadrul bolii.

Este vorba de un băiat şi o fetiţă cu vârsta sub un an, care au fost transportaţi la Spitalul “Marie Curie” din Capitală, singurul centru din ţară unde pot fi trataţi copiii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic. Aceştia au ajuns iniţial la spitalul din Craiova cu diaree şi, ulterior, s-au constat modificări renale, fiind diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic. O anchetă epidemiologică a Direcţiei de Sănătate Publică Dolj se află în curs de desfăşurare.

De asemenea, un al treilea copil internat la Spitalul „Marie Curie” cu SHU este din Bucureşti şi este dializat peritoneal.

La începutul acestui an, au fost înregistrate în România, cu precădere în judeţul Argeş, 24 de cazuri de afecţiuni digestive grave la copii, dintre care 19 copii au dezvoltat sindrom hemolitic uremic, iar trei copii au murit din cauza acestei afecţiuni.

Ce este sindromul hemolitic uremic

Sindromul hemolitic uremic este o afecţiune a rinichilor, copiii fiind supuşi dializei pentru a supravieţui. Primele semne sunt tulburările digestive, caz în care cel mai bine ar fi să fie consultat un specialist. Sfatul medicilor pentru părinţi este însă să nu se panicheze pentru că doar în cazuri rare ar putea fi vorba despre un prim simptom al sindromului hemolitic uremic. La început boala se manifestă prin diaree obişnuită. De aceea poate nici nu e recunoscută în primele 24- 48 de ore de la debut. După care se poate transforma în scaune formate din cheaguri de sânge

Sindromul hemolitic uremic se caracterizează prin insuficienţă renală acută, anemie şi o scădere bruscă şi severă a numărului de trombocite, celulele care ajută la coagularea sângelui. SHU se întâlneşte de regulă la sugar şi la copilul mare, dar se poate întâlni şi la adulţi .