Craiovenii sunt aşteptaţi la analize gratuite

0
332

Craiova se alătură oraşelor din ţară în care Ziua Inimii este marcată prin campanii de testare gratuită a sănătăţii. Ziua Inimii este un eveniment marcat internaţional în ultima duminică din luna septembrie prin campanii de educare şi testare a populaţiei. O astfel de campanie va avea loc la Craiova la sfârşitul acestei săptămâni când Galeria Real şi Sensiblu organizează o acţiune de testare gratuită a tensiunii şi a indicelui de masă corporală. «Este important întâi să conştientizăm riscul pe care îl reprezintă bolile cardiovasculare, iar apoi trebuie să ştim că acestea pot fi prevenite. Consumul de legume şi fructe proaspete este benefic pentru sănătate tocmai de aceea Real îşi încurajează clienţii să mănânce sănătos şi să participe la sesiunea de testări de la “colţul inimii”», a declarat Ofelia Iancu, director Galerii Comerciale Real-Hypermarket. Pentru a preveni aceste afecţiuni, Federaţia Mondială a Inimii recomandă în acest an o dietă sănătoasă, săracă în grăsimi saturate şi sare, dar bogată în fructe şi legume.