Eram în ziua de 15 septembrie 1982, în ovalul de beton al “Centralului” din Craiova, cu circa 45.000 de suporteri, unii intraţi cu sacrificii, şi aşteptam „gongul inaugural” al unei stagiuni europene, despre care vorbim şi astăzi. Venise Fiorentina, echipa lui Passarella, Antognoni, D. Bertoni, Graziani, Masaro, dar sunt convins că ştiţi distribuţiile de legendă, şi arbitrul acela belgian Alexis Ponet a dat semnalul începerii partidei. Italienii (cu jucători titulari în Squadrra Azzurra care câştigase titlul de campioană mondială) au avut 1-0, prin Daniel Bertoni, la pauză, şi au fost aproape de… 2-0. Nu mai descriu atmosfera. Cine va aduce egalarea şi intrarea în joc a Craiovei? Ei bine, Nae Ungureanu, urcat în atac, prin minutul 55, va prinde o torpilă din afara careului de 16 metri şi „Centralul” va imita Vezuviul la erupţie. De aici până la finalul partidei, meciul a fost al Craiovei. Să pui sentimentele din astfel de momente, în cuvinte, nu e uşor. „Nae” Ungureanu, cu 284 de meciuri (17 goluri) pentru Universitatea Craiova, în 10 ani, s-a săvârşit din viaţă. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace, fiindcă a însemnat ceva pentru întreg spaţiul Olteniei, dar nu numai. A fost un fotbalist iubit, cu mulţi prieteni şi va fi greu de uitat.
















