A murit actriţa Florina Cercel

0
746

Actriţa Florina Cercel a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), din echipa căruia aceasta a făcut parte.

Florina Cercel s-a născut pe 28 ianuarie 1943, la Piatra-Neamţ, şi a absolvit în 1964 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiele” Bucureşti, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea şi Victor Moldovan. Actriţa a avut o bogată activitate în teatru, film, teatru TV şi radio. A jucat peste 100 de roluri în peste 50 de ani de carieră, cele mai multe fiind create pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Printre regizorii spectacolelor în care a a jucat se numără Horea Popescu, Victor Moldovan, Mihai Berechet, Ion Cojar, Andrei Şerban,Victor Ioan Frunză, Felix Alexa, Dan Tudor.

În 1990 a primit premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Vassa Jeleznova din spectacolul “Vassa Jeleznova”, de M. Gorki, regia Ion Cojar, iar, în 2002 a primit premiul Ministerului Culturii pentru cea mai bună actriţă a anului, pentru rolul Anna Andreevna din spectacolul “Revizorul”, de N. V. Gogol, regia Serghei Cerkasski, montat la Teatrul Naţional “I. L.Caragiale”. Tot atunci a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

A fost cunoscută şi pentru rolurile interpretate în filme ca “Fraţii”, în regia lui Mircea Moldovan şi a lui Gică Gheorghe, în 1970, “Filip cel bun”, regizat de Dan Piţa, în 1974, “Dincolo de pod”, regia Mircea Veroiu, 1975, dar şi “Crucea de piatră”, de Andrei Blaier, 1993, şi “Ambasadori, căutăm patrie”, de Mircea Daneliuc, în 2003. Din 2007, a apărut în seriale de televiziune ca “Inimă de ţigan”, “Regina” şi “Aniela”. (Sursa: Mediafax)