Hillary Clinton a acceptat nominalizarea din partea Partidului Democrat

0
319

hillaryHillary Clinton a acceptat, joi seara, nominalizarea din partea Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, promiţând să facă din Statele Unite o ţară care să funcţioneze pentru toată lumea. Luptând să fie prima femeie nominalizată la preşedinţia Statelor Unite, Clinton a numit această realizare “o piatră de hotar”. “Când orice barieră cade în America, pentru oricine, netezeşte calea pentru toată lumea. De aceea atunci când nu există tavane, cerul este limita”, a spus ea. Clinton l-a descris pe contracandidatul său, Donald Trump, drept o ameninţare la adresa Statelor Unite, subliniind că “un om care poate ademeni cu un tweet nu este un om în care putem avea încredere în privinţa armelor nucleare”. În discursul său, Clinton a recunoscut că unii oameni nu o cunosc încă bine. “(…) Familia din care provin, ei bine, nimeni din familia aceasta nu şi-a văzut numele pe clădiri mari”, a spus Clinton, făcând referire la Donald Trump, al cărui nume este inscripţionat pe imobilele sale. Ea a spus că membrii familiei sale au construit o viaţă mai bună şi un viitor mai bun pentru copiii lor folosind orice intrumente pe care le aveau la îndemnână şi ce le-a dat Dumnezeu.