Olimpiada curăţeniei în Parcul “Nicolae Romanescu”

0
474

Tineri din cinci ţări – Ungaria, Letonia, Turcia, Bulgaria şi România – s-au întâlnit, joi, în Parcul „Nicolae Romanescu”, pentru a face curăţenie în spaţiile verzi. Dotaţi cu saci şi mănuşi, cei 38 de voluntari au adunat mai multe materiale pe care le folosesc pentru a confecţiona diverse obiecte.

Acţiunea face parte din proiectul „Olimpiada Verde”, derulat în Craiova până pe 31 iulie, cu scopul de a promova măsuri de sensibilizare a opiniei publice şi în special a tinerilor în privinţa efectelor negative asupra mediului şi  a politicilor aplicate în acest domeniu, dar şi pentru a informa despre avantajele unui mediu curat şi importanţa reciclării deşeurilor în societatea europeană.

«Un mediu curat înseamnă o viaţă sănătoasă. Proiectul „Olimpiada Verde” creează un cadru de dezvoltare a abilităţilor şi a cunoştinţelor necesare atât în protejarea mediului înconjurător, cât şi pentru crearea de impact social. Totodată, tinerii au conştientizat că sunt membri activi ai comunităţii şi se pot implica mai des în multele probleme sociale şi educaţionale din comunităţile din care fac parte», a declarat Iulian Tănase, preşedintele  reprezentanţii Asociaţiei Studenţilor  din cadrul Facultăţii de Fizică din Craiova.

Din gunoaiele adunate, tinerii vor confecţiona diverse obiecte pe care mai apoi le vor expune într-o licitaţie cu vânzare.

Proiectul este realizat de Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Fizică din Craiova, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, în colaborare cu Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, Uniunea Naţională a Studenţilor din România şi Federaţia Studenţilor Romani Fizicieni.