„Obiectivul nostru mondial: uniți pentru viitor”

0
559

Summitul pentru strângerea de donații „Obiectivul nostru mondial: uniți pentru viitor” organizat la 27 iunie de Comisia Europeană și Global Citizen a mobilizat 6,15 miliarde EUR suplimentare pentru a contribui la dezvoltarea și asigurarea unui acces echitabil la vaccinuri, teste și tratamente pentru coronavirus. Fondurile obținute vor sprijini, de asemenea, redresarea economică în regiunile și comunitățile cele mai fragile din lume. Această sumă include un angajament în valoare de 4,9 miliarde EUR din partea Băncii Europene de Investiții, în parteneriat cu Comisia Europeană, și un angajament în valoare de 485 de milioane EUR din partea statelor membre ale UE.

40 de guverne au luat parte la summit și s-au angajat să asigure accesul universal la medicamentele pentru coronavirus și să ajute, într-un mod echitabil și just, la reconstrucția comunităților care au fost afectate grav de pandemie. Ca jalon al solidarității mondiale, summitul a dus la asumarea de angajamente pentru capacitatea de producție a peste 250 de milioane de doze de vaccin destinate țărilor cu venituri medii și mai mici.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Lumea va fi eliberată de această pandemie numai atunci când vaccinurile, testele și tratamentele vor fi disponibile la un preț accesibil pentru toți cei care au nevoie de ele. Angajamentele de astăzi și contribuția Europei ne apropie de realizarea acestui obiectiv global. Europa va contribui pe termen lung la aceste eforturi, folosindu-și toată capacitatea de mobilizare pentru binele comun. Avem o alianță puternică pentru a înfrânge împreună acest virus.”

Președintele Băncii Europene de Investiții, Werner Hoyer, a declarat: „Mă bucur să anunț că, în cadrul „Echipei Europa”, parteneriatul strâns dintre BEI și Comisia Europeană are drept rezultat un angajament de 4,9 miliarde EUR pentru a ajuta țările vulnerabile să își finanțeze redresarea în urma pandemiei. BEI rămâne pe deplin angajată în eforturile depuse împreună cu „Echipa Europa”, pentru a reduce la minimum impactul devastator al acestei pandemii, în special prin furnizarea de finanțare pentru sistemele de sănătate, pentru cercetare și pentru reziliență economică în întreaga lume.”

Hugh Evans, director executiv și cofondator al organizației Global Citizen, a declarat: „Campania «Obiectivul nostru mondial: uniți pentru viitor» a fost lansată ca răspuns la pandemia de COVID-19 și suntem mândri să ne alăturăm Comisiei Europene și unui număr de peste 40 de guverne din întreaga lume pentru a ne asigura că testele, tratamentele și vaccinurile pentru COVID-19 vor fi puse la dispoziția tuturor, pretutindeni. Cele 6,9 miliarde USD care au fost angajate astăzi pentru a sprijini comunitățile cele mai sărace și mai marginalizate din lume reprezintă un pas înainte incredibil pentru a ieși din era COVID-19, dar mai sunt încă multe de făcut, deoarece nimeni nu va fi în siguranță până când nu vom fi cu toții în siguranță.”