După ce a învins (2-1) Anglia, în optimile de finală ale Euro 2016, internauţii s-au întrebat, cum o ţară mică (330.000 de locuitori) poate găsi 23 de jucători atât de buni. Întrebarea a fost adresată Ministerului islandez de Externe, care a trebuit să răspundă pe Twitter la întrebarea unde au fost găsiţi aceşti jucători. În răspunsul său, Ministerul de Externe de la Reykjavik a devoalat metoda de selecţie a federaţiei islandeze, pornind de la următorul calcul sociologic. Din 332.529 islandezi, 165.259 sunt femei, 40.546 sunt minori, 82.313 bărbaţi au vârsta peste 35 de ani iar 22.136 de persoane sunt obeze. Nu mai puţin de 1.246 de persoane lucrează în industria de prelucrare a cărnii de balenă, 478 bărbaţi supraveghează cutremurele de pământ şi erupţia vulcanilor, 1.934 sunt păstori, 1.464 persoane tund oile, 194 de persoane nu au discernământ, 7.564 sunt bolnavi, 564 sunt funcţionari şi 23 sunt bancheri arestaţi. 8.781 de suporteri care umplu stadionul din Reykjavik, cărora li se adaugă cei 11 membrii ai staffului echipei naţioanale, sunt acum în Franţa. Mai rămân…23 şi aceştia constituie lotul reprezentativei de fotbal a Islandei. Antrenori sunt Lars Lagerback, un suedez care nu a jucat fotbal profesionist şi doar amator şi dr. Heimir Hallgrimsson, medic stomatolog, care, se asemenea, a jucat fotbal, dar ca amator. De ce toate numele islandezilor se termină cu sufixul “son“? Explicaţia este simplă. Islanda este o ţară nordică, unde copiii poartă prenumele tatălui lor, cu sufixul “son”, ca nume de familie. Tatăl lui Ragnar Sigurdsson avea prenumele Sigmar, cel al lui Aron Gunnarsson – Gunnar. Nicio fantezie nu era permisă, dar tradiţia este pe cale a se pierde.
