Dăbuleni: Sezonul pepenilor verzi şi galbeni este în toi

0
459

dabuleni lubenitaCeva mai târziu decât anul trecut, recoltatul pepenilor verzi şi galbeni, culturi ce ocupă aproape 1.000 de ha în Dăbuleni, este în plină desfăşurare. Cultivatorii estimează o producţie rezonabilă, poate mai bună decât cea a anului trecut, dar deocamdată este prematur de făcut asemenea calcul. Preţul de valorificare este sub 1,00 leu/kg, şi, zilnic, TIR-uri din toate colţurile ţării vin să încarce acest rod emblematic al Dăbuleniului. De ieri, s-a inaugurat, după multe tergiversări, mult discutata piaţă engross, care dispune de toate utilităţile necesare unui comerţ civilizat, de la cântare electronice, locuri de parcare, duşuri, grupuri sanitare modernizate. Noul primar al Dăbuleniului, Aurel Băjenaru, consideră că sezonul de valorificare a pepenilor verzi şi galbeni, din acest an, îi va mulţumi pe cultivatorii acestui bazin legumicol consacrat. Care deţine un prestigiu greu egalabil, la nivelul ţării.