Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul privind acreditarea lui George Cristian Maior în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii. Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) George Maior a fost propus, la sfârşitul lunii aprilie, pentru postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în SUA, Administraţia Prezidenţială anunţând atunci că preşedintele Klaus Iohannis a aprobat propunerea de numire.
George Maior şi-a dat demisia de la conducerea Serviciului Român de Informaţii în 27 ianuarie. El a deţinut funcţia de director al SRI timp de peste opt ani, devenind cel de-al patrulea director al Serviciului Român de Informaţii la data de 4 octombrie 2006. Anterior desemnării sale la conducerea SRI, Maior a fost senator PSD, el fiind şi preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională din Senat. În perioada 2000-2004, George Maior a fost secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politică de Apărare în Ministerul Apărării Naţionale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic şi militar, aderarea României la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic.
Între anii 1992 şi 1997, Maior a lucrat ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, la Departamentul Tratate şi la Departamentul Afaceri Strategice. Din anul 1997 şi până în anul 1999, George Maior a fost Însărcinat cu Afaceri a.i. al Ambasadei României din Dublin, Irlanda. În anul 2004 i-a fost conferit gradul diplomatic de Ambasador în Ministerul Afacerilor Externe.