Angajaţii din penitenciare îşi cer drepturile

0
625

 Angajaţii din penitenciare îşi cer drepturile şi vor aplicarea Legii 153/2017, în integritatea ei, intrând într-o grevă japoneză, astăzi, 30 mai, dar nu sunt excluse şi alte forme de protest, aşa cum au menţionat , într-un comunicat de presă, reprezentanţii acestora, Penitenciarul “Pelendava” Craiova fiind în consonanţă cu cei din toată ţara. Astfel, se cere Eliminarea inechităților salariale din sistemul public, pentru aplicarea legii­ cadru 153/2017 privind salarizarea, Aplicarea legii nr. 223/2015 privind pensiile militare, fără modificări; Stoparea MODIFICĂRII Legii pensiilor militare. Actualizarea și indexarea pensiilor militare; Actualizare normă hrană și normă echipare; Plata salariului de grad la valoarea actualizată, integral.Sindicatul “Phoenix-Pelendava” și Sindicatul “Pajura” Dolj , din Penitenciarul Pelendava se solidarizeaza si sustin actiunile Sindicatelor din Politia Penitenciara, afiliate la Federatia PUBLISIND, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar și Federația Sindicatelor din Poliția Penitenciară.

Astăzi, polițiștii de penitenciare își desfășoară activitatea profesională, purtând o banderolă albă pe braț,pentru a atrage atenția clasei politice cu privire la dezastrul în care se află penitenciarele din cauza proastei guvernări PNL-PSD-UDMR. Greva japoneză de marți va fi urmată de blocarea la propriu a penitenciarelor. Miercuri, 31.05.2023 polițiștii de penitenciare vor refuza să intre la programul de lucru timp de 2-4 ore, deoarece s-au săturat să mai fie bătaia de joc a guvernanților ce, permanent umilesc sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Protejarea pensiilor militare vehement trâmbițată în spațiul public de guvernanți s-a dovedit a fi o mare minciuna și o înșelătorie de proporții.

“Federația PUBLISIND și Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor anunță că polițiștii de penitenciare vor începe , de miercuri, blocarea penitenciarelor prin “exces de zel” și refuzul de efectuare a orelor suplimentare. Metoda excesului de zel a fost preferată pentru că polițiștii de penitenciare nu au dreptul la grevă. În schimb, metoda ocolitoare a grevei și anume “excesul de zel” înseamnă respectarea cu strictețe a legilor, regulamentelor și procedurilor interne care blochează poliția penitenciară. Birocrația, lipsa de personal și precaritatea dotărilor pot determina ca prima activitate dintr-o pușcărie și anume “accesul angajaților în penitenciar” să dureze aproximativ 4 ore, activitate care în mod obișnuit durează aproximativ 45 de minute. Coaliția PSD-PNL reformează sistemul pensiilor militare “la comanda” Băncii Mondiale și a Comisiei Europene,fără consultarea instituțiilor de forță ale României. Pentru reformarea pensiilor militare, ministrul Muncii, Marius Budăi, nu a solicitat nici formal și nici informal puncte de vedere de la ministerele de resort (Apărare, Interne, Justiție), ci a venit cu fițuica în mână de la Bruxelles. Politicienii vremii mai reprezintă interesele românilor? Creșterea vârstei de pensionare până la 65 de ani va face ca polițiștii de penitenciare să iasă la pensie direct în sicriu deoarece speranța de viață a acestei categorii socio-profesionale este de aproximativ 62 de ani. Modificarea bazei de calcul a pensiilor militare le va oferi polițiștilor de penitenciare o pensie sub costurile unei vieți decente, sub acel coș minim despre care guvernanții nu vor niciodată să vorbească. PNL și PSD, dacă nu ne omorâți la locul de muncă, ne omorâți prin înfometare, ca pensionari! Sună cinic, dar aveți experiență. Ca dovada aveți cazurile românilor care au murit de foame și frig în casă, în iarna anului 2022. Pe intreaga durata a protestelor, mitingurile anuntate vor fi completate si cu alte actiuni organizate pe domenii, cum sunt: excesul de zel in efectuarea unor misiuni sau activitati, refuzul de prestare a muncii suplimentare, actiuni de tipul grevei japoneze, suspendarea sau blocarea activității in anumite domenii de activitate (avand prioritate strict intervențiile in cazurile de urgență) etc, ceea ce va duce la blocarea sistemului”, se arată în comunicatul de presă emis de sindicate.