Seară romantică la Filarmonica „Oltenia”

0
457

Mâine, 31 mai 2019, de la ora 19.00, melomanii sunt așteptați la Filarmonica „Oltenia” cu un program romantic. Pentru prima dată la Craiova, pianista Anca Săftulescu – absolventă a Universității Naționale de Muzică din București și laureată a peste 25 de competiţii de profil – va interpreta Concertul nr. 1 în Sol minor pentru pian și orchestră, op. 25 de Felix Mendelssohn-Bartholdy. Propuse spre audiție mai sunt Uvertura operei „Scara de mătase” de Gioacchino Rossini și Simfonia nr. 8 în Si minor, D. 759, „Neterminata” de Franz Schubert. Își dă concursul Orchestra Simfonică sub bagheta dirijorului Bogdan Vodă, totodată compozitor şi profesor, care în urmă cu 25 de ani debuta pe scena instituției craiovene. Bogdan Vodă a absolvit specializările compoziție (cu Tiberiu Olah) și dirijat (cu Ludovic Bacs) la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în prezent este conf. univ. dr. la Departamentul de Compoziție din cadrul aceleiași instituții.