Şcoala Gimnazială „Sf. Dumitru” din Craiova – premiată la nivel naţional

0
1683
Educația ecologică a copiilor a fost, și în acest an, în atenția Ministerului Educației Naționale, unitățile din învățământul gimnazial și liceal participând la o competiție de acest gen, intitulată „Şcoala Zero Waste”.  În urma rezultatelor, Şcoala Gimnazială „Sf. Dumitru” din Craiova a obţinut menţiune, la nivel naţional.

 „Şcoala Zero Waste” este un concurs naţional de educaţie ecologică, destinat tuturor şcolilor din învăţământul gimnazial şi liceal din România. A fost o concurenţă acerbă, participând 175 de unităţi şcolare din 36 de judeţe. Şcoala Gimnazială „Sf.Dumitru” din Craiova a obţinut o menţiune. Conform regulamentului, fiecare şcoală câştigătoare va desemna cinci copii care, împreună cu profesorul coordonator, vor participa, în perioada 20 – 25 august , la Tabăra „Zero Waste Summer Camp”, organizată în judeţul Arad. Dintre aceşti elevi , vor fi desemnaţi câştigătorii ediţiei din acest an, premiile constând în laptopuri, biciclete şi aparate foto. Pe durata celor zece săptămâni de concurs, Şcoala „Sf. Dumitru” a organizat vizite la staţii de sortare a deşeurilor şi de epurare a apei, pentru a înţelege importanţa colectării selective a deşeurilor, precum şi a unei ape curate. „Am optat pentru derularea acestui proiect, având credinţa că acesta ne ajută să formăm elevilor noştri o conduită responsabilă faţă de mediu. Feedback-ul pozitiv primit din partea elevilor şi a părinţilor, în urma implicării în alte proiecte de mediu, precum şi dorinţa, fără rezerve, a cadrelor didactice au reprezentat motive temeinice pentru implicarea noastră”, a precizat prof.  Alina Mihaela Ciucă, director al Şcolii Gimnaziale „Sf. Dumitru”. La rândul său, coordonatorul proiectului, prof. Gabriela Tobescu, a menţionat: „Dacă tuturor activităţilor le vom găsi o formă de organizare atractivă, în care elevii să fie actorii principali ai acţiunii, cu siguranţă, copiii de astăzi vor fi cetăţenii responsabili de mâine ai ţării”