La finalul ceremoniei de retragere a lui Totti mi-am pus întrebarea „Cam cine ar fi Totti al Craiovei?” Mulţi jucători sunt consideraţi „legende”, „glorii”, fotbalişti „emblematici” sau „reprezentativi”. Dar a fost vreunul care să fi început de la juniori şi toată cariera să evolueze în tricoul Ştiinţei? Aproape sigur, nu. Oricum, în „epoca modernă”, nu există un astfel de fotbalist, măcar şi unul mediocru, nu neapărat un star. Nici chiar „Tunarul” Oblemenco, deşi poate fi considerat simbolul Univeristăţii, nu a avut întreaga carieră legată culorile alb-albastre. Iar după 1989 era greu, aproape imposibil să avem parte de un astfel de „zeu”.
Aşa cum se spune, despre Totti în aceste zile au curs „râuri de cerneală”, ori, upgradat, s-au spart tastele laptopurilor, s-au umplut display-urile de share-uri cu festivitatea din Cetatea Eternă. A fost emoţionantă, ne-a impresionat aproape la fel de mult precum cariera decarului romanist. Chiar şi la 40 de ani, Totti a dat senzaţia, prin aproape orice gest, că nu vrea să părăsească această lume, că nu vrea să iasă din fotbal. Iar pentru el fotbalul a însemnat doar AS Roma. De altfel, avea să şi recunoască în discursul de adio: „Speram să nu vină acest moment”. Şi fanii i-au răspuns: „Speram să murim înainte să vină acest moment”. Poate că din cauza acestei nostalgii, acestei legături cu Roma şi-a prelungit atât cariera, cât şi turul de stadion după meciul de adio, în faţa unui „Olimpico” arhiplin, fanii îmbulzindu-se să-şi vadă idolul ultima oară pe teren. E greu să renunţi la ceva ce te-a făcut ce eşti. Şi el nu a fost doar căpitanul echipei aproape două 
decenii, ci, aşa cum exprima şi coregrafia celor din „Curva Sud”, Totti este AS Roma. Iar AS Roma a mai aşezat un zeu în Olimpul său. Poate pe Zeus însuşi. Au mai fost idoli giallorossso, şi „Principele” Giannini, şi Bruno Conti, poate şi Aldair. Şi se mai pregăteşte o retragere de marcă pe „Olimpico”, cea a lui Daniele de Rossi. Vor mai urma şi altele, aşa cum simbolistic a exprimat predarea baderolei de căpitan a lui Totti către un puşti de la Academie. Spre deosebire de alţii, Roma, şi italienii în general, îşi procură astfel de jucători dedicaţi da capo al fine culorilor. Au fost în ultimele două decenii cazurile Baresi, Maldini, Del Piero, se pregăteşte Buffon… Toţi aceştia au vitrina ticsită de trofee, dar cel Unic este Totti. Şi a ştiut că este Unic atunci când a refuzat să fie Galactic. A ales să nu facă parte din echipa de giganţi propusă de Real la începutul mileniului 3. Nu ar fi trădat dacă pleca la Real, nu era ca şi cum ar fi ales Lazio sau altă rivală din Cizmă, dar a ştiut că destinul său este altul. Are un singur titlu de campion în 25 de sezoane, dar îşi găseşte fără probleme locul pe stema Romei, alături de Lupoaică. Un simbol precum Totti îi determină şi pe „duşmanii de-o viaţă” să-i recunoscă şi să-i aprecieze caracterul, iar mesajul de adio al celor de la Irriducibili (Lazio) este sugestiv.
