Rusia, Belarus şi Kazahstan au semnat pentru înfiinţarea Uniunii Economice Eurasiatice

0
300

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a sosit ieri dimineaţă la Astana (capitala Kazahstanului), la sesiunea Consiliului suprem economic eurasiatic – organismul principal al Uniunii vamale şi Spaţiului economic unic între Rusia, Belarus şi Kazahstan – pentru semnarea tratatului privind crearea Uniunii Euroasiatice de către cele trei state, relatează agenţiile de presă RIA Novosti şi ITAR-TASS. Acest proiect ar trebui să restabilească influenţa Moscovei printre foştii săi aliaţi sovietici, comentează în acest context agenţia de presă France Presse. În afară de Vladimir Putin, care deja a emis un ordin privind semnarea acestui document, pe textul tratatului şi-au pus semnătura preşedinţii belarus, Aleksandr Lukaşenko, şi kazah, Nursultan Nazarbaev. Această Uniune, ce va fi lansată la 1 ianuarie 2015, ar trebui să favorizeze integrarea mai strânsă a celor trei ţări, deja unite din 2010 în cadrul Uniunii vamale, structură strict vamală între foştii parteneri din URSS. „Trei state se angajează să garanteze libera circulaţie a produselor, serviciilor, capitalului şi muncitorilor, aplicând o politică concertată în domeniile-cheie ale economiei: energie, industrie, agricultură, transporturi”, subliniază Kremlinul într-un comunicat. „Aceasta încheie formarea unei pieţe comune majore în spaţiul CSI (Comunitatea Statelor Independente — 170 milioane de persoane), care va deveni un puternic nou centru de dezvoltare economică”, se mai afirmă în text. Proiectul are o importanţă capitală pentru preşedintele Vladimir Putin, care a calificat în 2005 implozia URSS drept „cea mai mare catastrofă geopolitică” a secolului XX. Încă de la început, un loc important în cadrul acestui proiect era atribuit de Putin Ucrainei, ţară cu 46 de milioane de locuitori, cu un real potenţial industrial, dar care traversează o criză fără precedent de la sfârşitul lunii noiembrie, ca urmare a refuzului preşedintelui Viktor Ianukovici, destituit ulterior, de a semna Acordul de asociere cu UE. Noul preşedinte ucrainean, miliardarul prooccidental Petro Poroşenko, ales în urma scrutinului anticipat de duminică, a anunţat deja că o prioritate a sa va fi un termen de intrare a Ucrainei în Uniunea Europeană, contrar ambiţiilor Moscovei, care a încercat la sfârşitul anului 2013 să ademenească Kievul cu avantaje economice dacă va rămâne pe orbita sa. Sediul central al Uniunii Eurasiatice se va afla la Moscova, instanţa de judecată — la Minsk (Belarus), iar organismul de reglementare financiară la Alma-Ata (capitala economică a Kazahstanului), relevă RIA Novosti. În ajunul semnării, preşedintele belarus a declarat că Tratatul privind Uniunea Eurasiatică nu este chiar cel la care a visat Belarusul. „Din păcate, acest acord nu este chiar cel la care a sperat Belarusul şi despre care vorbeau partenerii noştri din Federaţia Rusă”, a spus Lukaşenko, citat de cotidianul rus „Moskovski Komsomoleţ”. Cu toate acestea, el a indicat că tratatul este un fel de „compromis”.