Ministrul Finanţelor anunţă menţinerea cotei unice în 2015

0
296
Ioana Petrescu

Cota unică va fi menţinută în 2015, întrucât trecerea la impozitarea progresivă a venitului presupune aspecte tehnice, de declarare şi plată, care nu pot fi implementate până atunci, a declarat ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu. „Sigur menţinem cota unică de impozitare pentru companii. Sincer, nu cred că se poate realiza din 2015. Există mai multe aspecte tehnice (…) În viitorul foarte apropiat nu văd să se poată face. Presupune schimbări majore, cum se declară şi se plăteşte”, a arătat Petrescu. Ministrul Finanţelor a recunoscut că trecerea la impozitarea progresivă este menţionată atât în programul de guvernare, cât şi în strategia fiscal-bugetară, ca o formă de relaxarea a fiscalităţii pentru persoanele cu venituri reduse, dar a refuzat să răspundă la întrebarea directă dacă este de părere că ar trebui să se renunţe la cota unică. „Cred că în momentul în care se va lua decizia, dacă se va lua, trebuie să se facă o analiză în ce mod această impozitare este văzută ca o relaxare fiscală pentru cei cu venituri mici. Primul pas este să decizi dacă doreşti”, a spus Petrescu. Ea a precizat că în nici un caz nu se va renunţa la cota unică de impozitare a profitului, de 16%.