Proiectul “Egale pe piața muncii, egale în afaceri”, lansat la Craiova

0
357


Sala 228 din incinta Universităţii din Craiova găzduieşte astăzi, începând cu ora 14.00, conferința de lansare a proiectului „Egale pe piața muncii, egale în afaceri”, finanțat în cadrul Programului Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea carierei, integrarea pe piața muncii și în afaceri a femeilor din regiunile Sud-Vest Oltenia și Sud-Est prin acțiuni țintite pe formarea și dezvoltarea de competențe profesionale și antreprenoriale, pe combaterea discriminării și pe creșterea stimei de sine.

Proiectul se va desfășura în două regiuni, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est, și are ca principală activitate oferirea de cursuri gratuite pentru grupul-țintă: un curs de calificare în meseria de tehnician în activități financiare și comerciale pentru femeile din regiunea Sud-Vest Oltenia și două cursuri de calificare în meseriile de tehnician hotelier și lucrător în hotelărie pentru femeile din regiunea Sud-Est.