Notă mică la purtare

0
64

Profesorul Constantin Lungulescu, preşedintele sindicatului „Spiru Haret” din învăţământul preuniversitar doljean, de regulă bănuit de decenţă şi respect faţă de normele de conduită, s-a decis deunăzi să iasă într-o conferinţă de presă şi să dezvăluie neînţelegerile personale cu inspectorul general şcolar Georgică Bercea. În peisajul învăţământului preuniversitar doljean de stat, şi unul şi altul au calitatea de dascăl, cu toată menirea pe care o incumbă un astfel de statut în ceea ce numim procesul formativ al elevului. Domnul Constantin Lungulescu susţine, fără nici un fel de probă peremptorie, că într-o discuţie telefonică, inspectorul general şcolar Georgică Bercea i-ar fi livrat o replică deloc îngrijită, chiar frizând vulgaritatea. Dacă admitem descrierea făcută de profesorul Constantin Lungulescu unei neînţelegeri pe care o are, deloc de dată recentă, cu profesorul Georgică Bercea, nu putem fi de acord că o asemenea discuţie grosieră trebuia adusă în spaţiul public. Pe elementarul motiv al calităţii didactice pe care o au protagoniştii. Un fulgurant moment de luciditate ar fi împiedicat spasmul insurgent. Ce află domnii elevi din toată povestea asta? Ce află cadrele didactice, unele abia intrate în profesie? Poate nimic nou în planul îmbogăţirii repertoriului lor, şi aşa suficient de diversificat şi frecvent uzitat, într-un dispreţ faţă de orice reguli de conduită. Un sentiment de acreală şi amărăciune şi-ar face cu greu loc într-o reflecţie şi aşa greu de presupus. Conferinţa de presă a preşedintelui sindicatului „Spiru Haret”, pe un subiect realmente pueril şi jenant, mai de grabă excede bunul simţ. Făcându-ne să ne gândim la autoritatea şi competenţa, şi aşa în suferinţă, care degradează atmosfera gimnazială şi eficienţa pedagogică. De ce să rămânem uimiţi de ce s-a întâmplat la Liceul „Henri Coandă” din Craiova la începutul anului trecut, când un grup de elevi a fost surprins promovând obscenităţi în spaţiul virtual, iar directorul de atunci îşi ambala discursul de filosofie curriculară considerând toată povestea o copilărie. Fără a ne erija în moralişti sau propovăduitori de pretenţii utopice, dar afundarea până la greaţă, voluptatea în a contraria reguli minimale ale convieţuirii decente, demolarea oricărui respect, vulgaritatea, prostul gust, reaua credinţă, sminteala, batjocura au devenit reflexe cotidiene. Şi nici măcar nu încercăm să salvăm aparenţele, acţionând şi vorbind ca şi cum am fi oameni cumsecade, cât de cât educaţi, cât de cât respectuoşi cu alţii şi cu noi înşine, cât de cât onorabili. Sigur că ar fi de-a dreptul distractiv să-i vedem pe unii roşind de propriile sudalme. „Nota zero la purtare” se numea o piesă de teatru din anii de demult, în scenariul lui Octavian Sava şi Virgil Stoenescu. Ar merita revăzută.