Pământul sărac i-a făcut pe oameni legumicultori

0
350

Învăţaţi cu munca de ani buni, localnicii din comuna doljeană Teasc, cunoscuţi pentru faptul că, din primăvară şi până toamna târziu aprovizionează pieţele craiovene cu legume, spun că nu prea se mai merită să pună solarii şi să lucreze aproape tot anul, în condiţiile în care nu se aleg cu mai nimic. S-au învăţat însă aşa, să smulgă pământului sărac roadele, pe care, însă, nu le pot valorifica aşa cum ar dori. Iar ca să renunţe, nu se cade, pentru că râde lumea…aşa că o iau de la capăt, în fiecare an.

Eugen Ionilă

Eugen Ionilă, de 64 de ani, din comuna Teasc, căruia localnicii îi spun Gheorghe a lu’ Roşca, este pensionar acum şi spune că de tânăr a muncit în agricultură. A fost tractorist şi când s-a pensionat s-a gândit că îşi poate rontunji veniturile cultivând legume. Din păcate, cu un zâmbet amar în colţul gurii, omul ne-a explicat că abia îşi scoate cheltuiala însă s-a învăţat aşa, cu munca, pentru că în sat “numa’ ăia care nu vor n-au solarii”. “Ce să vă spun eu, e greu… Punem primăvara, devreme, roşii şi castraveţi, în solarii, apoi, când se termină, semănăm ţucără (n.r. -fasole). De muncă este continuu, că plantele trebuie udate, îngrijite şi nu prea se mai merită, că nu ne alegem cu mare lucru. Sămânţa e scumpă, curentul electric, pe care-l folosim ca să udăm, la fel, de tratamente ce să mai spun… Pentru toate trebuie bani. Iar când e gata producţia, uite, ca acuma, luăm un leu pe kilogramul de castraveţi. Da nici nu pot să renunţ, că toată lumea pe la noi se ocupă cu solarii, numa’ ăia leneşi nu…”, ne-a povestit Eugen Ionilă. Şi nu este singurul afectat de lipsa unui centru de depozitare unde oamenii să-şi poată duce legumele şi să primească un preţ corect.

Acelaşi lucru ne-au spus şi soţii Enache, pe care i-am găsit aplecaţi de spate, trebăluind prin solariile amenajate în curte. Şi ei spun că munca e grea, însă s-au învăţat aşa…că doar n-o să facă umbră bătăturii degeaba.

Elena Enache

“Vedeţi dumneavoastră, pământul la noi în comună e sărac şi nu se poate pune grâu sau porumb decât într-o mică parte. Restul e nisipos aşa că majoritatea oamenilor şi-au amenajat solarii. Numai că, dacă ar fi după ele, nu ne-am descurca cu banii. Eu am fost contabilă, însă după ce s-a desfiinţat unitatea la care lucram, nu m-a mai angajat nimeni. Aşa că m-am apucat de plantat legume. Nu e uşor, pentru că agricultura nu se face cu program. Munca în solarii începe după Sfântul Ion şi se termină la sfârşitul lui noiembrie. Punem întâi castraveţi şi roşii, apoi după ce se termină sezonul, urmează fasolea şi roşiile de toamnă. E cheltuială multă, că dăm o grămadă de bani pe sămânţă şi pe tratamente, pentru că plantele trebuie stropite săptămânal. Altfel, riscăm să se îmbolnăvească şi s-a dus totul… Nu putem nici să renunţăm, că ne-am învăţat aşa, şi apoi râde lumea…”, spune şi Elena Enache, de 50 de ani, din localitate, adăugând că cea mai mare durere este că nimeni nu le oferă producătorilor din localitate mese în pieţele din Craiova, ca să-şi poată vinde ei marfa, aşa că ajung să dea legumele samsarilor, care fac preţul cum vor ei.

Ioana Nistor

Pe Ioana Nistor, o bătrânică de 74 de ani, am găsit-o pe marginea drumului, lângă lădiţele cu căpşune pe care voia să le vândă. Spune că pensia mică, de 350 de lei, abia îi ajunge să acopere cheltuielile în casă, aşa că, pentru a-şi rotunji veniturile, pe o palmă de pământ din faţa curţii a plantat căpşuni. E mai uşor decât la solarii, pentru că singură fiind se descurcă greu, şi aşa mai face un ban. “Ce să mă fac maică… Pensia abia mi-ajunge de lumină şi ce mai am de plătit. Aşa, cu căpşunele astea, mai fac şi eu un ban de o pâine, de un medicament…”, ne-a explicat femeia.