De unde ni se trage… răul!

0
280

Andrei Pleşu, care merită citit şi când nu îi împărtăşeşti punctele de vedere, ne reaminteşte într-o tabletă intitulată „Ce şti să faci?”, preluată în culegerea sa de texte „Despre frumuseţea uitată a vieţii” (Humanitas, 2011) de un demers a lui Constantin Rădulescu Motru, pe la 1908, în „Încarnare a dorinţei de putere”, încă funcţional, despre spiritul ciocoismului. Boala nu este strict autohtonă, deşi culoarea locală rămâne inconfundabilă, ne asigură Andrei Pleşu. N-am să comentez textul acestuia, care la rândul lui găseşte actual ceea ce scria acum mai bine de 100 de ani Constantin Rădulescu Motru, şi anume că acela care a încetat să aibă o competenţă activă într-un spaţiu profesional dat ajunge să ştie din ce în ce mai puţine detalii despre noţiunea însăşi de competenţă. Cine nu ştie să facă mai nimic, nu se revendică de la o activitate concretă anterioară, măsurabilă, e tot mai puţin atent la ceea ce ştiu să facă alţii: cu alte cuvinte n-are criterii să judece profesionalismul celorlalţi şi cu atât mai puţin să îl respecte. Două nume de miniştri s-au aflat în ultima vreme în centrul atenţiei în spaţiul public: Vlad Voiculescu de la Sănătate, înlocuit cu ex-secretarul de stat Ioana Mihăilă, după ce s-a agăţat cu încăpăţânare şi falsă impresie despre sine de scena publică, împotriva tuturor evidenţelor, şi Cristian Ghinea de la ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Acesta încă neînlocuit. Nu sunt singurii „ambiţioşi” şi nepotriviţi pentru funcţiile ocupate. Lângă ei se aliniază şi alţi miniştri ai guvernului actual, la fel de „competenţi”: vicepremierul Dan Barna, Adrian Oros de la Agricultură, Ion Stelian de la Justiţie, care contează pe descurcăreala superioară, flerul combinatoriu ş.a.m.d.. Nu suntem… de pomina lumii, când Cristian Ghinea introduce în PNRR „reforme” din zona justiţiei cu care liderii coaliţiei guvernamentale n-au fost de acord, precum modificarea numirii procurorilor-şefi de la parchete şi „DNA-ul pădurilor”, când legea USR-Plus privind „DNA-ul pădurilor” a fost declarată neconstituţională de CCR în septembrie 2020, în urma unei sesizări depuse chiar de guvernul Ludovic Orban? Cum să mai introduci în PNRR investiţii pentru infrastructura de irigaţii, când Comisia Europeană avea deja cunoştinţă de Planul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii (2016-2020) în valoare de peste un miliard de euro, elaborat chiar de guvernul Dacian Cioloş şi anunţase încă din toamna trecută că nu finanţează aşa ceva prin PNRR. Actualul ministru liberal Adrian Oros le-a promis fermierilor că vor veni fonduri pentru câteva proiecte de irigaţii, deşi ştia mai bine ca oricine că nu avem prevăzute investiţii de la buget în acest domeniu, cum ceruse Comisia Europeană. Au mai fost introduse o dată pentru a fi iarăşi respinse şi a treia oară. Nu mai continuăm cu exemplele, ar trebui să îl reamintim pe Ion Ştefan zis „Grindă”, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei Publice, din guvernul precedent, „ceva care nu s-a mai văzut”. Şi mulţi alţii. Incompetenţa nu se impune decât cel mult pe durate scurte. Asta s-a văzut. Cine ajunge la poziţii înalte, în demnităţi ispititoare, după alte criterii decât cele ale unui profesionalism desăvârşit, are de făcut faţă tuturor dezavantajelor imposturii. Şi astfel, în loc ca puterea actuală să se legitimeze prin competenţe nedezminţite, într-un moment nu uşor de surmontat, ea nu se legitimează decât printr-un exerciţiu arogant şi suficient. Şi mai mult, şi asta ne-o spune chiar Andrei Pleşu, puterea sfârşeşte prin a legitima incompetenţa. Devreme ce nu trebuie să ştii nimic specific pentru a ajunge ministru, înseamnă că faptul de a şti ceva anume e mai curând o piedică, un handicap social. Şi suntem unde suntem şi datorită faptului că despre competenţă vorbim rar, contemplând în schimb scandalul necurmat la care asistăm. Recent preşedintele Senatului, Anca Dragu, într-un interviu, a făcut trimitere la guvernul Adrian Năstase, unul pe care… îl invidia. Fiindcă a avut anvergură, profesionalism desăvârşit şi… rezultate. În fine, în preajma sărbătorii pascale, aflându-ne sub semnul Învierii, nu putem fi bântuiţi decât de compasiunea sinceră faţă de rătăciţi, nu puţini la număr, care încurcă treburile ţării.