Controale DSP Dolj înainte de Paşti

0
403

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj au efectuat în această perioadă mai multe controale în vederea protejării sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor şi desfăşurarea în condiţii optime a sărbătorilor pascale.

dspAu fost verificate şase supermarketuri, 13 carmangerii, 12 magazine alimentare şi mixte. S-au prelevat teste sanitaţie şi probe de apă. Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale – 5 amenzi în valoare de 5.500 lei şi 2 avertismente. Tot în această perioadă,  echipele de control au verificat 5 laboratoare de cofetărie-patiserie, 3 brutării, 3 ateliere preparate din carne, 3 ateliere preparate din lapte şi 12 centre colectare lapte. S-au prelevat teste sanitaţie şi probe de apă. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale – 5 amenzi în valoare de 6.500 lei şi 3 avertismente.

Printre altele, inspectorii sanitari au verificat modul de recepţionare, depozitare, desfacere şi manipulare a produselor alimentare. De asemenea, au fost controlate declaraţiile de conformitate sau calitate, termenele de valabilitate şi proprietăţile organoleptice ale produselor perisabile. Reprezentanţii DSP Dolj au mai avut în vedere verificarea expunerii la comercializare pe categorii de produse în agregate frigorifice, separate; verificarea conformităţii aditivilor alimentari folosiţi în vopselele pentru  ouă; verificarea profilului igienico-sanitar al unităţilor alimentare; verificarea echipamentului de protecţie, a gradului de instruire, a stării de sănătate a personalului angajat.