A doua condamnare definitivă / Genică Boerică – 6 ani de închisoare pentru rambursări ilegale de TVA

1
544

Omul de afaceri craiovean Genică Boerică a „bifat” a doua condamnare definitivă pentru rambursări ilegale de TVA. Curtea de Apel Craiova l-a condamnat, luni, 28 aprilie a.c., la 6 ani de închisoare cu executare, ceilalți trei „parteneri” de dosar ai săi primind între 2 și 3 ani de închisoare. Toți patru au fost trimiși în judecată în 2008, fiind acuzați de procurorii DIICOT că ar fi obținut ilegal de la DGFP Dolj peste 2,65 milioane de lei. Pe 28 ianuarie a.c. Boerică a fost condamnat într-un alt dosar, în București, la 10 ani și 3 luni închisoare, pentru infracțiuni similare, însă nu a fost găsit și este, în prezent, dat în urmărire internațională.

Genică Boerică şi cei trei „parteneri” ai săi de afaceri, Radu-Constantin Drăgan, Aurel Dorian Prie şi Florentin Şargarodschi, au fost trimişi în judecată în acest dosar în februarie 2008, toţi fiind acuzaţi de constituirea, aderarea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, intenţia celor patru fiind de a obţine ilegal rambursări de TVA de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj.

Potrivit procurorilor DIICOT, în urma cercetărilor s-a stabilit că, la îndemnul și sub coordonarea lui Genică Boerică, Drăgan, Prie și Șargarodschi au întocmit şi au semnat în fals diverse înscrisuri în scopul producerii de consecinţe juridice care au condus, în final, la obţinerea frauduloasă de rambursări ilegale de TVA în valoarea de peste 2,65 milioane de lei. În plus, în perioada mai 2004 – ianuarie 2005, Boerică i-a determinat pe cei trei să dispună, direct sau prin intermediari, retragerea sau transferarea din conturi deschise la unităţi bancare din Bucureşti şi Craiova a întregii sume obţinute de la DGFP Dolj. Rambursările ilegale de TVA au fost obţinute în numele societăţilor comerciale SC REGINA SRL Craiova (în mai şi iulie 2004), respectiv SC DRAGSTRO SRL Craiova (în septembrie 2004).

În urma investigaţiilor făcute de anchetatori s-a mai stabilit că, în aceeaşi perioadă, Boerică se mai ocupa şi cu stabilirea contactelor la nivelul unor instituţii ale statului pentru asigurarea protecţiei. În final, o mare parte din banii obţinuţi ilegal au intrat în buzunarele lui Boerică, fiind folosiţi pentru amenajarea unei vilei personale în Poiana Braşov.

Trimiși în judecată în 2008

Cei patru inculpaţi au fost trimişi în judecată în februarie 2008, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj. Pe 22 mai 2012, magistrații Tribunalului Dolj i-au găsit vinovați pe toţi cei patru inculpaţi și i-au condamnat la pedepse cu executare, cea mai mare fiind primită de Boerică. Astfel, Şargarodschi a primit trei ani şi şase luni de închisoare, Drăgan – patru ani, Prie a primit cinci ani şi şase luni de puşcărie, iar Genică Boerică a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare. Atât inculpații, cât și procurorii DIICOT, dar și reprezentanții DGFP Dolj, care încearcă să recupereze banii, au declarat apel împotriva sentinței Tribunalului Dolj.

După aproape doi ani de judecată, luni, 28 aprilie a.c., magistrații Curții de Apel Craiova au soluționat apelul. Inculpații au beneficiat de prevederile noului Cod penal, astfel că o parte din infracțiunile reținute în sarcina lor s-au prescris, iar pentru altele s-a dispus schimbarea încadrării juridice. În aceste condiții, judecătorii le-au scăzut celor patru inculpați pedepsele. Curtea de Apel Craiova a decis să-l condamne pe Drăgan la 2 ani închisoare, pe Prie Aurel-Dorian la pedeapsa de 3 ani închisoare, pe Genică Boerică la 6 ani închisoare și pe Şargarodschi Florentin la 2 ani închisoare, toate pedepsele fiind cu executare.

În plus, instanța a decis confiscarea de la inculpatul Genică Boerică a sumei de 706.892,1 lei, de la Prie Aurel-Dorian s-au confiscat 8.021,9 lei, de la Drăgan 503.106,4 lei și s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului asigurător dispusă de procuror asupra bunurilor părţii responsabile civilmente SC Viticola Dealul Viilor SRL Tg. Jiu, prin lichidatorul judiciar Titanic SPRL (fostă SC Regina SRL). Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă. În aceste condiții, cei patru inculpați ar trebui ridicați și încarcerați. Numai că Genică Boerică este fugit, fiind dat în urmărire internațională prin Interpol, după ce a fost condamnat definitiv într-un alt dosar, tot pentru rambursări ilegale de TVA, la 10 ani și 3 luni de închisoare, iar Şargarodschi Florentin, care i-a fost partener și în acel dosar lui Boerică, este deja după gratii de la sfârșitul lui ianuarie 2014. Polițiștii trebuie să-i găsească pe ceilalți doi condamnați.

Pe 28 ianuarie a.c. magistraţii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat definitiv la zece ani şi trei luni de închisoare pe omul de afaceri craiovean Genică Boerică, într-un dosar în care au fost inculpate, în total, 12 persoane, vizând obținerea unor returnări ilegale de TVA în valoare de peste 4,5 milioane de euro. După ce au primit mandatul de executare a pedepsei emis pe numele lui Boerică, polițiștii craioveni l-au căutat, însă n-au reușit să dea de urma lui, bărbatul fiind dat în urmărire la nivel național, apoi internațional. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au declarat că Boerică nu a fost găsit, fiind desfășurate activități specifice pentru depistarea acestuia și este în continuare dat în urmărire internațională.

1 COMENTARIU

  1. Nu cumva, o fi fiind impreuna cu Bogdan Berneanu si cu….Codrut Martha ??!! Chiar nu stiau ca pot pleca din tara ,cand , deja BB , a mai facut-o odata??!!De ce nu au pus interdictia de a parasi tara??Ori , chiar sa nu poata fi gasiti de atata timp??

Comments are closed.