Prinţul Willem-Alexander, întronizat astăzi rege al Olandei

0
473
Willem-Alexander

Astăzi, când mama sa, Beatrix, va abdica în favoarea sa, prinţul Willem-Alexander al Olandei va deveni, la 46 de ani, cel mai tânăr suveran din Europa, un eveniment pe care olandezii urmează să-l celebreze printr-o sărbătoare grandioasă, în nuanţe de portocaliu, scrie France Presse. Tânărul rege va fi primul bărbat din 1890, după trei regine şi o regentă în ţara sa. După 33 de ani de domnie, regina Beatrix a semnat actul de abdicare, predând ştafeta generaţiei tinere. Viitorul monarh a anunţat deja că el şi soţia sa, de origine argentiniană, Maxima (41 de ani), nu sunt adepţi stricţi ai protocolului. Astfel, contrar mamei sale, el nu ţine neapărat să fie numit cu apelativul „majestate”. „Oamenii pot să-mi spună aşa cum se simt ei mai confortabil”, a spus el, pretinzând că vrea să fie un monarh al „secolului XXI”, care să reconcilieze tradiţia cu modernitatea. Rolul monarhului a evoluat de la crearea, în 1815, a Regatului Ţărilor de Jos, care a fost înainte republică. După 2012, suveranul nu mai este implicat în formarea guvernului, parlamentului, ca înainte, dar semnează încă legi. Willem-Alexander a asigurat că va accepta acest rol pur simbolic dacă parlamentul va decide în acest sens. Noul rege va depune jurământul în faţa celor două Camere ale parlamentului, care se vor reuni în fosta biserică din Amsterdam. El va fi întronizat şi nu încoronat, o nuanţă marcând separarea între biserică şi monarhia din Olanda. Dacă întronizarea reginei Beatrix, în 1980, a fost marcată de violente manifestaţii împotriva crizei de locuinţe, în cazul lui Willem-Alexander evenimentul nu ar trebui să fie puternic perturbat. Amsterdamul are prevăzute şase locuri pentru manifestaţiile antimonarhiste, dar unul singur a fost rezervat până acum de către republicani, care prevăd o acţiune paşnică, în haine albe, în opoziţie cu portocaliul. Două absenţe vor marca, de asemenea, ziua: familia Maximei şi cea a fratelui lui Willem-Alexander, Johan Friso. Din cauza trecutului său de secretar de stat sub dictatura argentiniană a lui Jorge Videla, tatăl Maximei, Jorge Zorreguietta, nu este binevenit la această ceremonie. Astfel, acesta va lipsi de la întronizarea lui Willem-Alexander, aşa cum nu a participat nici la nunta fiicei sale, în 2002. Al doilea din cei trei fii ai reginei Beatrix, Johan Friso, se află în comă după un accident la schi, în februarie 2012, şi, prin urmare, nu va putea să-l vadă pe fratele său devenind rege.