Sfântul Irodion, Luceafărul de la Lainici

Despre viaţa plină de sfinţenie a Cuviosului Irodion Ionescu, duhovnic al Sfântului Calinic de la Cernica, cel care l‑a supranumit „Luceafărul de la Lainici” nu s-a mai păstrat aproape nici o mărturie, însă moaştele lui, uşoare şi frumos mirositoare, care au fost descoperite într-un mormânt adânc, sub straşina mânăstirii, este argumentul suprem al sfinţeniei sale. După 109 ani de taină, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a confirmat trecerea sa în rândul sfinţilor, cu ziua de prăznuire la data de 3 mai,  în aceste zile având loc canonizarea sa, care se săvârşeşte în cadrul unei ample ceremonii la Mânăstirea Lainici.

S‑a născut în 1821, la Bucureşti, iar la botez a primit numele de Ioan. Fiind o fire meditativă şi predispusă la rugăciune şi primind din copilărie o educaţie aleasă de la părinţii săi, a crescut mereu în preajma bisericii. Cam în aceeaşi perioadă, în apropierea Bucureştiului, s‑a dezvoltat o adevărată „citadelă isihastă” prin lucrarea stareţului Gheorghe, ucenic direct al sfântului mare isihast Paisie Velicikovski de la Neamţ. Această lucrare duhovnicească este continuată la Mânăstirea Cernica de stareţul Calinic, viitorul Episcop al Râmnicului. Şi tânărul Ioan Ionescu, auzind de faima Cernicăi, şi mai ales a stareţilor săi, este atras de acest loc şi îl cunoaşte pe marele stareţ Calinic. Nu după multă vreme, la vârsta de 20 ani, se retrage aici. Este supus la toate ispitele, trece prin toate ascultările şi le rabdă pe toate. În anul 1846, Sfântul Calinic îl tunde în monahism cu numele de Irodion. Devenit monah, Irodion se nevoia şi mai mult în post, rugăciune şi metanii. Aparent nu se schimbase nimic în comportamentul său, dar smerenia sa era tot mai evidentă pentru toată obştea. În anul 1850, stareţul Calinic, la multele insistenţe ale domnitorului Barbu Ştirbei, acceptă să fie ales episcop al Râmnicului. Cu multe regrete va părăsi obştea Cernicăi, luând cu el câţiva părinţi printre care şi Cuviosul Irodion, pe care îl trimite ca vieţuitor la Lainici, un an mai târziu numindu-l egumenul acestei mânăstiri. A adunat mulţi ucenici în jurul său, deprinzându‑i cu rugăciunea lui Iisus. După unele documente istorice, schitul Lainici, în timpul păstoririi sale, avea cea mai numeroasă obşte din Oltenia, depăşind chiar şi renumitele mânăstiri Tismana şi Cozia. Dar lucrul cel mai evident al sfinţeniei sale este că însuşi  Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului, se hotărăşte să-i încredinţeze gândurile şi trările sale, alegându‑l drept duhovnic cu toate că era mult mai tânăr şi îi fusese ucenic. Odată cu trecerea timpului, mulţi oameni cu probleme au început să vină la el căutând liniştea, vestea minunilor sale răspândindu‑se foarte repede şi foarte departe.

Rugăciuni pregătitoare

Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu, a demarat procesul canonizării de la sfârşitului anului 2008, începând cu cercetarea istorică în arhive. Pe de altă parte, a dorit să argumenteze sfinţenia cuviosului şi prin aflarea sfintelor sale moaşte. S-a hotărât să se facă dezgroparea în Postul Mare, chiar în prima săptămână, când se posteşte mai aspru. Dar părinţii de la Lainici nu au simţit nici un imbold să facă dezgroparea şi au amânat-o pentru mijlocul postului, însă nici atunci nu au avut tragere de inimă. Din nou s-au consultat cu Mitropolitul Irineu, care i-a povăţuit să se facă dezgroparea peste încă o săptămână, în ajunul sărbătorii Sfântului Calinic. În acea săptămână toată mânăstirea a ţinut post negru în fiecare zi, s-a citit Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica şi s-au bătut metanii cu rugăciunea specială „Sfinte Ierarhe Calinic, de este voia lui Dumnezeu, descoperă sfinţenia Cuviosului Irodion”. Mitropolitul Irineu a venit de joi seara la mânăstire, pentru ca a doua zi de dimineaţă să înceapă dezgroparea. „La ora 7.30 am început să săpăm, în prezenţa ÎPS Mitropolit Irineu. Am săpat, iar la fundul gropii am dat de nişte oseminte – la care se mai umblase – şi de două cărămizi neinscripţionate. (Era, în tradiţia monahală, obiceiul ca atunci când murea un călugăr să se facă o cărămidă din lut, pe care să se scrie numele, data naşterii şi a morţii, eventual şi ce era el: monah, ieromonah, etc. După aceea se ardea în cuptor şi se punea sub capul celui mort. Aşa se face că după sute de ani se putea descoperi acea cărămidă şi se putea şti ale cui oseminte erau cele găsite). Căutam cu fervoare, doar‑doar vom găsi cărămida cuviosului Irodion. Nu erau însă nici osemintele lui, nici cărămida, cu toate că săpasem în mormântul lui. Dezamăgire şi tristeţe mar: mormântul era practic gol!”, povesteşte stareţul mânăstirii Lainici, arhimandrit Ioachim Pârvulescu.

Aflarea moaştelor

De jur‑imprejurul bisericii vechi sunt zeci de morminte, datând de sute de ani. Crucile acestor morminte au fost distruse în Primul Război Mondial şi nu s‑au mai putut identifica exact monahii ce‑şi dormeau somnul de veci dinainte de 1914. Probabil că şi mormântul stareţului Irodion avusese aceeaşi soartă. „Privirile mi s‑au intersectat cu cele ale ÎPS Irineu. Mitropolitul s‑a ridicat, a ieşit în curte, s‑a dus la chilie şi s‑a rugat fierbinte Sfântului Calinic. Noi, în groapă, ne rugam cum puteam. S‑a întors după o vreme. Ce facem? La care Mitropolitul a zis: „Săpăm până găsim moaştele”.  Pământul de pe fundul gropii a început să fie moale. „Au luat încet şi au pus deoparte acel noroi. Se întrezărea un mic contur pe fundul gropii: al unei alte gropi mai mici şi mocirloase. Am scos tot acel noroi şi am aflat un toc de bocanc! Au mai săpat muncitorii şi-au mai găsit trei cuie descompuse de rugină. Începeam să am din nou speranţe”. Când s-a ajuns cu săpatul în mocirlă, la 2,3 m adâncime, au apărut şi primele oseminte de culoare maroniu‑portocalie, asemenea lemnului de stejar. „Cu atenţie, băieţii mi‑au dat primele oase. În momentul când am pus mâna pe ele, m‑am cutremurat. Acele oase erau nefiresc de uşoare, de câteva ori mai uşoare decât orice os normal. Toate oasele de la ceilalţi părinţi îmi trecuseră prin mâini, le ştiam deja greutatea. Dar în momentul când am pus mâna pe acela, am strigat: „Acesta este sigur Părintele Irodion! Este foarte uşor. Este ca paiul de uşor! Băieţii care săpau au strigat: “Miros foarte frumos oasele acestea, părinte!”.  În final, s‑a adeverit această descoperire prin aflarea cărămizii Cuviosului Irodion, pe care scria: Protosinghel Irodion Ionescu 1821‑1900. Stareţ al Mânăstirii Lainici. Lemnul din care fusese făcut sicriul putrezise, numai forma lui mai rămăsese imprimată în lutul gropii.

Smerenie şi sfinţenie

În 1907, când s-au împlinit şapte ani de la moartea cuviosului, datorită minunilor care se făceau la mormântul său, ieromonahul Iulian Drăghicioiu, ucenicul său, cere Episcopiei dezgroparea osemintelor. Conform tradiţiei, l‑a reîngropat mai jos, în raclă mică, pe care a ascuns‑o la 2,5 m adâncime, sub mormântul iniţial. Pentru a‑i deruta pe căutătorii clandestini de moaşte, în mormântul de la suprafaţă a pus alte oase şi alte cărămizi. Credincioşii au dezgropat totuşi mormântul şi au luat diferite părţi din trupul Cuviosului Irodion, găsindu-se lipsă mâinile şi câteva coaste. Se presupunem că, după această reîngropare, s-ar mai fi săpat de cel puţin trei ori, fără a se găsi osemintele Cuviosului Irodion. Moaştele lui confirmă că a avut o viaţa sfântă. Sfântul Cuvios Irodion ajunsese la mari daruri duhovniceşti în timpul petrecerii în această lume: era văzător cu duhul, tămăduia oamenii suferinzi atât fizic, cât şi spiritual, i se dusese vestea că izgonea duhurile necurate. Din păcate, despre cuvios s-au păstrat puţine mărturii scrise, toate fiind distruse în timpul războiului, când a fost arsă toată arhiva mânăstirii. Una dintre puţine consemnări spune că avea o relaţie deosebită cu Sfântul Calinic. La biroul episcopal, Sfântul Calinic era împreună cu ucenicii săi, fraţii Baldovin, împlinind unele lucrări. La un moment dat, Sfântul Calinic se ridică de pe scaun şi binecuvântează în văzduh, făcând semnul crucii şi zicând: „Domnul!”. Fraţii Baldovin, rămaşi uimiţi, l‑au întrebat: „Ce s‑a întâmplat, Prea Sfinţia Voastră?”. Şi sfântul le‑a răspuns: „Tocmai mi‑a cerut binecuvântare stareţul Irodion de la Lainici ca să facă un lucru”. Pentru sfinţenia vieţii sale, Cuviosul Irodion s‑a învrednicit să comunice, în duh şi de la distanţă, cu Sfântul Calinic.