Combaterea traficului de persoane, o prioritate pe agenda Guvernului

0
294

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi o întrevedere de lucru cu Diane Schmitt, Coordonator european antitrafic, alături de consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Mădălina Turza, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Intene, Bogdan Despescu, și directorulAgenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Comisar-șef de poliție,  Maximilian Nicolae.

Discuțiile au vizat demersurile integrate pe care România le face pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane la nivel sistemic, dar și în contextul crizei umanitare a refugiaților din Ucraina.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat importanța pe care Guvernul o acordă problematicii traficului de persoane, reflectată inclusiv în măsura strategică de preluare a coordonării procesului de monitorizare a implementării Strategiei Naționale de luptă împotriva traficului de personae, la nivelul Cancelariei Prim-ministrului.

În egală măsură, șeful Executivului a prezentat dinamica mecanismului național de luptă antitrafic, bazat pe pe cei patru piloni de intervenție: prevenire, combatere, protecție și parteneriat, precum și măsurile specifice dezvoltate pentru a reduce riscurile de trafic de persoane în contextul fluxurilor de refugiați din Ucraina.

Coordonatorul european antitrafic Diane Schmitt a reiterat angajamentul Comisiei Europene de susținere a demersurilor de descurajare a cererii în țările de destinație a traficului de persoane, precum și nevoia unui efort comun, la nivelul Uniunii Europene, de intensificare a demersurilor de condamnare a infractorilor și de urmărire și investigare a veniturilor rezultate din acest fenomen infracțional.

Consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Mădălina Turza, a detaliat   progresele pe care România le-a realizat din perspectiva luptei antitrafic, referindu-se în mod specific la noul sistem de criminalistică informatică destinat combaterii pornografiei infantile și exploatării sexuale a copiilor, de care va beneficia, în foarte scurt timp, Poliția Română, la camerele de ascultare a copiilor victime ale infracțiunilor, precum și la sistemele de alertă copil dispărut și numărul de urgență pentru copii 119, dezvoltate prin Programul Național al Guvernului – ”Din grijă pentru copii”.