Jucătorii Barcei au acceptat reducerea salariilor cu 70 %

0
520

Jucătorii echipei FC Barcelona au fost de acord să-şi reducă salariile cu 70% pe durata pandemiei de coronavirus. Reduceri salariale vor avea loc la toate echipele clubului, cea mai mare fiind în cazul fotbaliştilor, care au şi cele mai mari salarii.
Superstarul Lionel Messi, într-un mesaj pe contul său de Instagram, s-a arătat deranjat că unele persoane din anturajul echipei au afirmat că jucătorii nu ar accepta această propunere a clubului şi a precizat că jucătorii vor avea grijă ca angajaţii clubului să nu aibă deloc de suferit în această perioadă.

”Dorim să clarificăm faptul că noi am fost de acord de la bun început să ni se reducă salariile deoarece înţelegem pe deplin că este o situaţie excepţională şi suntem întotdeauna primii care ajută clubul când ni se cere. Dacă până acum nu am vorbit despre asta, a fost pentru că prioritatea noastră era aceea de a identifica soluţii viabile în sprijinul clubului, dar şi pentru cei care sunt puternic afectaţi de această criză”, a fost poziţia lui Messi.