Ieri, la Craiova, ministrul Educaţiei Naţionale, Adrian Curaj: “Ce fel de Românie vrem?”

0
290

Ieri, la Sala Albastră a Universităţii din Craiova  s-a defăşurat prima dezbatere regională privind „Profilul absolventului”, realizată în cadrul Proiectului Naţional al Administraiei Prezidenţiale „România Educată” (2016-2017). Aceasta are ca obiectiv antrenarea întregii societăţi în construirea unei viziuni pe termen lung privind sistemul naţional de educaţie şi cercetare, viziune care să sprijine apoi identificarea opţiunilor strategice ale României şi transformarea lor în obiective de ţară. La acest eveniment a fost prezent ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, care a subliniat că acesta este un proiect care încearcă să dea răspunsuri unei întrebări esenţiale: “Ce fel de Românie vrem?”

              La Craiova, a avut loc prima dezbatere regională din cadrul proiectului „România Educată”. Evenimentul cu tema „Profilul absolventului” este organizat de către Administraţia Prezidenţială în parteneriat cu Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu sprijinul Universităţii din Craiova. La dezbatere au luat parte elevi, studenţi, părinţi şi cadre didactice, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai mediului privat din Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest (Oltenia) şi de la nivel naţional. Moderatorul dezbaterii a fost Monica Anisie, secretar de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice,

„România Educată” este de fapt „România Înţeleaptă”

                  Cuvântul de deschidere a lucrărilor l-a avut prof.univ.dr Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova. Acesta a spus că Universitatea din Craiova trebuie să depăşească prejudecăţile şi să-şi asume poziţia de avanpost. „Suntem onoraţi pentru că aţi decis ca universitatea noastră să realizeze debutul celui mai ambiţios proiect. Salutăm astfel demararea acestui proiect, care poate să însemne cu adevărat provocarea societăţii româneşti. Educaţia este cea mai mare şi cea mai importantă provocare. De aceia este de salutat acest dialog. „România Educată” este de fapt „România Înţeleaptă”. Am asistat şi am suportat cu toţii consecinţele diverselor etape evolutive postdecembriste, de la entuziasm la pesimism administrativ . Ideea de învăţământ universitar a fost supusă exclusiv presiunilor diverselor rating-uri internaţionale, fără să luăm în calcul resorturile care legitimează într-adevăr universităţile internaţionale dar mai ales trebuie să luăm în calcul caracteristicile naţionale şi regionale. Educaţia este singura şansă  a omului de a se salva. Cred că toţi suntem de acord cu acest fapt. Inteligenţa nu este doar singura resursă a umanităţi. De aceia unul din tre obiective trebuie să fie schimbarea percepţiei asupra actului didactic. Învăţământul românesc trebuie să dea poziţia schimbărilor, de paradigmă, de substanţă şi de percepţie. Şi Universitatea din Craiova trebuie să depăşească prejudecăţile şi să-şi asume poziţia de avanpost …”, a subliniat prof.univ.dr Cezar Spânu.

„Preşedintele României, în calitate de mediator între stat şi societate”

          Prezentarea proiectului a fost făcută în detaliu de către Ligia Deca, Consilier de Stat, Departamentul Educaţie şi Cercetare, din cadrul Administraţiei Prezidenţiale care a precizat că prin acest proiect preşedintele României, în calitate de mediator între stat şi societate, doreşte schiţarea unei strategii şi a unui plan de măsuri în sistemul naţional de educaţie şi cercetare.  “Schimbările au fost cele au caracterizat sistemul de învăţământ, iar aceste schimbări pot fi oprite doar printr-un proces în care gândim de mai multe ori şi schimbăm o singură dată. Proiectul “România educată” îşi propune ca până în anul 2018 să avem cu toţii o idee mai bună înspre ce ne îndreptăm la orizontul anului 2030. De ce la nivelul anului 2030? Pentru că ştim cu toţii că nu e bine să schimbi ceva până nu vezi efectele la ce ai avut până acum. Și ne gândim că dacă din 2018, anul centenarului României moderne, până în anul 2030 apucăm să vedem o generaţie de copii parcurgând de la clasa I până la clasa a XII-a, poate vom putea evalua dacă ceea ce am gândit cu toţii împreună şi-a atins efectele”, a spus Ligia Deca.

„Cheia este să ştim cu toţii înspre ce ne îndreptăm şi ca societatea”

          Reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale a mai spus că demersul diferă faţă de cele anterioare prin faptul că acesta începe cu o viziune comună şi cu nişte obiective pe fiecare nivel educaţional pe care să le agreăm şi pentru care să mergem cu toţii în aceeaşi direcţie. “Prima etapă, cea din 2016, presupune o amplă dezbatere societală realizată prin diferite instrumente precum dezbaterile regionale, iar la finalul acestui an să fie agreată această viziune şi obiectivele de ţară, pentru ca în 2017 preşedintele României, în calitate de mediator între stat şi societate, să poată să preia vocea societăţii exprimată prin această viziune şi să se întoarcă pentru schiţarea unei strategii şi a unui plan de măsuri către instituţiile abilitate şi către actorii politici care trebuie să ducă mai departe viziunea societăţii. Asta înseamnă că la finalul anului 2017 ne aşteptăm să avem şi o strategie şi un plan de măsuri care să ducă spre obiectivele agreate. Acest demers nu este despre o nouă lege a educaţiei. Nu cred după atâţia ani că o simplă modificare legislativă mai poate împinge sistemul spre mai bine. O lege coerentă este evident necesară, însă ea nu este cheia. Cheia este să ştim cu toţii înspre ce ne îndreptăm şi ca societatea, după ce a existat o cristalizare a dorinţei comune, să pună presiune pe cei care sunt vremelnic în poziţia de a lua decizii să păstreze vaporul pe chila dreaptă, să urmărim acele obiective pe care ajungem cu toţii la concluzia că ni le dorim”, a a precizat Ligia Deca, Consilier de Stat, Departamentul Educaţie şi Cercetare, din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

„Lumea se mişcă spre un total alt stil de viaţă”

Ministrul Educaţiei Naţionale, Adrian Curaj, a a afirmat la rândul său că acesta este un proiect care încearcă să dea răspunsuri unei întrebări esenţiale: “Ce fel de Românie vrem?”. “Lansat de Administraţia Prezidenţială, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, ‘România educată’ este un proiect puternic care încearcă să dea răspunsuri unei întrebări esenţiale: Ce fel de Românie vrem? Și dacă vrem o Românie care să-şi valorifice potenţialul, atunci ce trebuie să facă şcoala şi cercetarea?. Întâlnirea de astăzi ( n.r ieri) discută despre profilul absolvenţilor şi pentru mine este echilibrul acesta în a-i pregăti pentru viaţă şi pentru profesii. Ținta este 2.030 şi 2.030 este doar poimâine, dacă nu mâine. Cei care sunt acum la grădiniţă vor fi absolvenţii de şcoală superioară din 2.030 şi atunci orice acţiune pe care o facem astăzi, mâine, poimâine, conduce la rezultatul de atunci. Dar pentru ce fel de viaţă? Și trebuie să înţelegem ce se va întâmpla şi să ne montăm întreaga abordare a noastră asupra vieţii de atunci. Lumea se mişcă spre un total alt stil de viaţă, oamenii sunt mai conectaţi, mai mobili, aşteaptă să aibă o educaţie personalizată, aşteaptă ca ceea ce primesc să fie recunoscut, să primească credite, să se poată duce cu ele oriunde, pentru că asta este lumea”, a mai afirmat ministrul Educaţiei.