Ofertele universităţilor occidentale vor fi expuse şi liceenilor din Bănie

0
391

Liceenii din Craiova vor fi informaţi despre oportunităţile oferite de universităţile din Uniunea Europeană pentru formarea lor profesională. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova găzduieşte, astăzi, prezentarea Proiectului „Educaţie pentru valori comunitare – Alegerea carierei 2011– 2012”, din cadrul Parteneriatului Educaţional European. Instituţiile partenere sunt Colegiul Naţional „Carol I” şi Universitatea „Jacobs” din Bremen (Germania). Scopul proiectului este promovarea principiului „Şcoala fără frontiere”, cu accent pe educarea şi formarea tinerilor pentru integrarea comunitară. Participanţii vor primi informaţiile despre învăţământul occidental de la elevii şi profesorii Colegiilor „Fraţii Buzeşti” şi „Carol I”, care, în perioada 21-26 martie a.c., au efectuat o vizită la Bremen, în circuitul lor incluzând şi un popas în Campusul Universităţii „Jacobs”, unde au primit informaţii cu privire la sistemul educaţional german, sistemul de burse, modul de aplicare şi de selecţie a candidaţilor.