Certificatele de producător – un „chilipir”!

0
107

Certificatele de producător agricol, eliberate de primării, dau mare bătaie de cap inspectorilor din cadrul Direcţiei pentru Agricultură Dolj, care spun că acestea sunt oferite aşa-zişilor agricultori cu mare uşurinţă.

Ştefan Grigore, şeful Biroului Inspecţii din cadrul Direcţiei Agricole Dolj, i-a solicitat prefectului de Dolj, cât şi reprezentanţilor instituţiilor abilitate, sprijin în vederea identificării comercianţilor care se dau drept producători autohtoni. “Vreau să reînnoiesc solicitarea către colegii de la Garda Financiară, Inspectoratul de Poliţie şi Protecţia Consumatorului – Dolj de intensificare a controalelor privind legumele şi fructele care se comercializează în pieţe şi, în general, a produselor, pentru că există situaţii în care inspectorii noştri – pentru că o bună partea a activităţii Direcţiei Agricole se desfăşoară şi în acest sens, a Inspecţiei şi Controlului neconformităţiii produselor din pieţe – se confruntă cu aşa-zişii producători, care ies în pieţe cu produse din import, deoarece, cu foarte mare uşurinţă, certificatele de producător se eliberează de primării. Astfel, comercianţii se duc în alte părţi, iau produse de acolo, le trec sub acoperirea certificatului de producător şi se duc în pieţe cu produse provenite din import”, a explicat Ştefan Grigore. Acesta a precizat că în următoarea şedinţă de Colegiu Prefectural va solicita o discuţie cu primarii referitor la aceste certificate de producător.